CRITICÍSM s. n. 1. Denumire dată de Kant și de adepții săi propriei lor doctrine filozofice, care considera că orice filozofie și orice cunoaștere trebuie precedată de o „critică” a capacității de cunoaștere însăși. 2. Tendință exagerată de a critica. – Din fr. criticisme.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CRITICÍSM s.n. 1. Denumire dată de Kant filozofiei sale, considerând „critica cunoașterii” drept condiție prealabilă a oricărei cercetări filozofice. 2. Doctrină care minimalizează capacitatea omului de a cunoaște lumea și care consideră drept izvor al cunoașterii numai experiența înțeleasă subiectiv. ♦ Critică fără discernământ, exagerată sau chiar rău intenționată. [< fr. criticisme].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CRITICÍSM s. n. 1. denumire dată de Kant filozofiei sale, considerând „critica cunoașterii” drept condiție prealabilă a oricărei cercetări filozofice. 2. tendință majoră în cultura modernă de autonomizare, de afirmare a raționalității și individualității. 3. tendința de a critica cu orice preț, fără discernământ, de a exagera laturile negative ale lucrului criticat. (< fr. criticisme)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
criticísm s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
criticízm n. (d. critic). Sistema filosofică a luĭ Kant care avea de scop să determine limitele inteligențeĭ omuluĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink