CRIVÁC, crivacuri, s. n. 1. Instalație rudimentară folosită în trecut pentru ridicat bolovanii de sare la suprafață. 2. Troliu rudimentar de lemn, acționat manual, folosit la spălarea puțurilor de mină de mică adâncime. 3. Piesă din scheletul unei ambarcații de care se fixează scândurile ce formează învelișul ambarcației. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CRIVÁC s. mariaș, (înv.) greșlă. (Moneda austro-ungară numită ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CRIVÁC s. (TEHN.) 1. chingă, cocârlă, (reg.) carboș, cârjă, coastă, cujbă, gânj. (~ la luntre.) 2. (reg.) punți (pl.). (~ la piatra zăcătoare a morii.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CRIVÁC s. v. bâtă, ciomag, măciucă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
crivác (-ce), s. n. – 1. Bîtă, ciomag. – 2. Fiecare din parii care formează cadrul pietrei fixe a morii de grîu. – 3. Bîrnă care întărește scheletul unor luntre. – 4. Scripete, troliu. Bg., rut. krivak „lemn strîmb” (Cihac, II, 84). Cf. crivală, crivină.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
crivác (tehn.) s. n., pl. criváce
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
crivác n., pl. e (bg. krivák, băț curb, d. kriv, curb. V. crivină). Coastă (lemn curb) la luntre (V. cocîrlă). Niște lemne care țin peatra [!] fixă a moriĭ. Vîrtej de rîdicat [!] greutățĭ la ocne. Pe la 1700, o monetă [!] egală cu măriașu (sîrb. krivak). – Și grivac (Dobr.) și scrivac (Cov.). V. cușaclîc.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink