CRONOMÉTRU, cronometre, s. n. Instrument de precizie care funcționează pe principiul ceasornicului, permițând măsurarea timpului până la fracțiuni de secundă (folosit la normarea proceselor de muncă, la determinarea rezultatelor în întreceri sportive etc.). – Din fr. chronomètre.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CRONOMÉTRU s.n. Instrument de precizie cu care se măsoară timpul; (curent) ceas de precizie (care poate măsura și fracțiunile de secundă). [< fr. chronomètre, cf. gr. chronos – timp, metron – măsură].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CRONOMÉTRU s. n. instrument de precizie, ceasornic, cu secundar central, cu care se măsoară timpul, până la fracțiuni de secundă. (< fr. chronomètre)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
cronométru s. n. (sil. -tru), art. cronométrul; pl. cronométre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cronométru n., pl. e (d. vgr. hrónos, timp, și metron, măsură). Ceasornic de preciziune construit maĭ bine ca să arăte [!] maĭ exact timpu. Orĭ-ce instrument de măsurat timpu.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CRONOMÉTRU ~e n. 1) Instrument de precizie folosit pentru măsurarea inter-valelor de timp. 2) Ceas de precizie. /<fr. chronometre
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink