CUADRATÚRĂ s. f. v. cvadratură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CUADRATÚRĂ s.f. v. cvadratură.
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
cadratúră și cua- f., pl. ĭ (lat. quadratura, d. quadratus, pătrat). Calitatea de a fi pătrat. Cadratura cerculuĭ, unirea unor ideĭ care se exclud una pe alta și care arată imposibilitatea unuĭ lucru, ca cum aĭ zice albeața negruluĭ. Mecanizm de ceasornic.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CUADRATÚRĂ (CVADRATÚRĂ) (‹ germ., lat.) s. f. 1. (MAT.) Problema construirii unui pătrat cu o arie dată. ♦ Metodă de calcul a ariei unui domeniu mărginit de o curbă închisă plană cu ajutorul unei integrale. ◊ Cuadratura cercului = problema construirii, cu rigla și compasul, a unui pătrat cu arie egală cu a unui cerc dat. Cunoscută din antic., imposibilitatea rezolvării ei a fost demonstrată în sec. 19; fig. problemă insolubilă, irealizabilă. 2. (FIZ.) Poziție aparentă în care doi aștri priviți de pe Pămînt au o diferență de longitudine de 90º. V. conjuncție.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink