Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
CUC, cuci, s. m. 1. Pasăre călătoare cu pene cenușii, cu coada lungă cu pete albe, care își depune ouăle în cuiburi străine pentru a fi clocite de alte păsări și care este cunoscută prin sunetele caracteristice pe care le scoate (Cuculus canorus).Ceas cu cuc = ceasornic de perete care, la fiecare oră, sfert, jumătate sau trei sferturi de oră, marchează timpul prin sunete care întâi imită cântecul cucului. (1); fig. lucru extravagant. ◊ Expr. Lapte de cuc = ceva imposibil. (A umbla) de flori de cuc = (a umbla) fără rost. ♦ (Ir.) Cuc-armenesc = pupăză. ♦ (Adverbial) Izolat, singur, străin. ◊ Expr. Singur cuc = absolut singur. 2. Intră în compunerea unor nume de plante: ciuboțica-cucului, limba-cucului etc. 3. (La unele jocuri de copii) Lovitură cu mingea în înălțime. – Lat. cucus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
cuc1 s.n. (reg.) 1. plăcintă. 2. sângerete (preparat din carne de porc cu sânge).
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
cuc2 s.n. (reg.) partea de jos a scocului (jilipului) prin care se coboară lemnele de foc; săritoare.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
cuc adv. – La înălțime, sus. Mag. kukra (DAR). În Trans. și Mold.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cuc (cúci), s. m.1. Pasăre care își depune ouăle în cuiburi străine și care este cunoscută prin sunetele caracteristice pe care le scoate. – 2. Beat, afumat. – 3. Joc de copii, de-a ascunsul. – Mr., megl., istr. cuc. Lat. cuccus sau cucus (Pușcariu 422; Candrea-Dens., 418; REW 2360; DAR), cuvînt onomatopeic, cf. it. cucolo, fr. coucou, sp. (gal.) cuco, germ. Kuckuck, ngr. ϰοῦϰϰος, alb. kuko, tc. kuku, bg. kuk (Conev 55). Pentru expresia singur cuc, cf. alb. vetem kuk. Din rom. provine rut. kukul (Candrea, Elemente, 405). Cînd o cînta cucul „niciodată” este echivalentă a expresiei bg. kukov denĭ, sb. kukov dan „ziua cucului”. – Der. cucu, interj. (imită sunetul cucului); cucui, vb. (a cînta cucul); cucă, s. f. (femela cucului).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cuc s.m., voc. cucule!; pl. cuci
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cuc m. (lat. cŭcus, cuccus [cúcŭlus și cŭcúlus], it. cucco, fr. coucou, sp. pg cuco, cuc). O pasăre agățătoare ĭnsectivoră [!] care strigă „cúcu-cúcu”, de unde-ĭ și vine numele. Cuc armenesc (Iron.), pupăză. A-țĭ cînta cucu'n față, a ți se prezice ceva bun. Singur cuc, absolut singur. A trăi ca un cuc, izolat fără familie (căcĭ se crede că femeĭa cuculuĭ își depune oŭăle în cuĭbu altor păsărĭ). Beat cuc, beat criță, beat mort. E cuc de beat, de înamorat, e foarte beat, foarte înamorat. De florile cuculuĭ, de florile măruluĭ, fără folos, în zadar: a munci de florile cuculuĭ. Cît cucu, cît e cucu (Rar), nicĭ-odată, cît e hău. Ceasornic cu cucu (adică „cu strigătu de cucu”, un fel de ceasornic mural care, cînd se împlinesc orele, strigă „cucu”).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CUC cuci m. Pasăre migratoare cu penele cenușii, având coada lungă cu pete albe, care își depune ouăle în cuiburile altor păsări, cunoscută după strigătul său caracteristic. ◊ De flori de ~ în zadar; degeaba. I-a cântat ~ul din față se spune despre cineva care prosperă. Așa are să-i cânte ~ul se spune despre cineva care nu se va întoarce niciodată. /< lat. cucus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CIUBOȚICA-CÚCULUI s. (BOT.; Primula elatior și veris) (reg.) aglică, aglicel, țâța-oii, țâța-vacii.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CUC-ARMENÉSC s. v. pupăză.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
GRÂUL-CÚCULUI s. v. ochii-păsăruicii.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
LIMBA-CÚCULUI s. v. palma-maicii-domnului, palma-pământului, poroinic, salep.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MĂRGICA CÚCULUI s. (pop.) stupitul cucului, (reg.) somnișor, (prin Munt., Olt. și Bucov.) somn. (Învelișul larvar numit ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MĂRUL-CÚCULUI s. v. iarbă-de-lingoare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MĂZĂRICHEA-CÚCULUI s. v. mălurici, orăstică.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PORUMBUL-CÚCULUI s. v. porumbel, rodul-pământului.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SCAUNUL-CÚCULUI s. v. garoafă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SCUIPATUL-CÚCULUI s. v. stupitul-cucului.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SLÚJNICA-CÚCULUI s. v. codobatură, prundar, prundaș.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
STUPITUL CÚCULUI s. v. mărgica cucului.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
STUPITUL-CÚCULUI s. (BOT.; Cardamine pratensis) (reg.) spumeală, limba-șarpelui, scuipatul-cucului.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
UMBRA-CÚCULUI s. v. sparanghel.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ciuboțíca-cúcului s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cuc-armenésc s. m., art. cúcul-armenésc
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
láptele-cúcului (bot.) s. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
límba-cúcului (bot.) s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
măláiul-cúcului (bot.) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
măzăríchea-cúcului (bot.) s. f., g.-d. art. măzăríchii-cúcului
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
miérea-cúcului (bot.) s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
stupítul-cúcului s. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CUC (lat. cuccus) s. m. 1. Pasăre migratoare de 32-37 cm, cu coada lungă și penaj cenușiu, cu pieptul albicios, striat transversal la mascul și ruginiu cu striuri întunecate la femelă; își depune ouăle în cuiburi străine unde sînt clocite de alte păsări; are un cîntec caracteristic (Cucculus canorus). ◊ Cuc alergător = pasăre din S.U.A. (California, Texas) și Mexic, de c. 60 cm, cu penaj cafeniu pătat cu nuanțe mai închise și deschise, picioare lungi, slab-zburătoare, ținută în stare semidomesticită, pentru vînarea șerpilor cu clopoței (Geoccoccyx californianus). Expl. Singur cuc = foarte singur. ♦ (Adverbial) Izolat, singur, străin. 2. Intră în compunerea unor nume de plante (ex. ciuboțica-cucului, laptele-cucului, limba-cucului).
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2019 DEX online (http://dexonline.ro)