CÚJBĂ, cujbe, s. f. 1. Bucată de lemn bifurcată la capăt, care se fixează în pământ sau într-un zid și de care se leagă sau se atârnă, cu un lanț, ceaunul deasupra focului. 2. (Reg.) Nuia bine răsucită și pârlită în foc, întrebuințată în loc de frânghie. – Din scr. gužba.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CÚJBĂ s. (reg.) cocârlă, (Ban. și Transilv.) cocaie. (De ~ se atârnă ceaunul deasupra focului.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CÚJBĂ s. v. braț, chingă, cocârlă, crivac, furcă, mână, stâlp.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cújbă (cújbe), s. f. – 1. Nuia flexibilă ce servește la legat. – 2. Partea împletită a biciului. – 3. Lanț cu cîrlig pentru ceaun. – 4. Traversă de piept, la războiul de țesut. – Var. gujbă. Sb. gužba „legătură a plugului” (DAR; cf. Cihac, II, 447), cf. mag. guzsba, ceh. vazba „legătură”. Hasdeu, Col. lui Traian, 1876, 32, credea că este cuvînt dacic. Cf. gînj. – Der. (în)cujba, vb. (a înfoi, a curba; a supune; a înmuia, a face să cedeze); încujbătură, s. f. (încovoiere); cujbar, s. n. (cotitură, sinuozitate); cujbi, vb. (Arg., a bate).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cújbă s. f., g.-d. art. cújbei; pl. cújbe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CÚJBĂ ~e f. 1) reg. Împletitură din nuiele pârlite la foc, folosită în loc de frânghie. 2) Băț pe care se atârnă ceaunul deasupra focului. /<sb. gužba
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink