CULÁTĂ, culate, s. f. Partea dinapoi a țevii unei arme de foc, în care se află locașul închizătorului. – Din it. culatta.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CULÁTĂ s.f. Partea dinapoi a țevii unei guri de foc; chiulasă (2) [în DN]. [< it. culatta].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CULÁTĂ s. f. partea dinapoi a țevii unei guri de foc. (< it. culatta)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
culátă (culáte), s. f. – Partea dinapoi a țevii unei arme de foc. It. culatta (sec. XIX).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
culátă s. f., pl. culáte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CULÁTĂ ~e f. Parte posterioară a țevii unei arme de foc. /<it. culatta
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
culá (-léz, -át), vb. – A nimici, a distruge, a scoate din luptă (un adversar, în afaceri). Fr. couler. – Der. culaj, s. n. (pierdere), din fr. coulage; culant, adj., din fr. coulant; culanță, s. f. (rapiditate, eficiență, spontaneitate în afaceri), der. intern. Sînt galicisme. Aceleiași rădăcini îi aparține culisă, s. f., din fr. coulisse.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink