CULMINÁȚIE, culminații, s. f. Trecere a unui astru la meridianul unui loc. ◊ Punct de culminație = punctul cel mai înalt deasupra orizontului atins de un astru pe bolta cerească. – Din fr. culmination.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CULMINÁȚIE s.f. 1. Moment în care un astru trece deasupra meridianului unui loc. ◊ Punct de culminație = punctul cel mai înalt atins de un astru. 2. Moment de maximă încordare a relațiilor dintre personajele unei opere literare; punct culminant. [Gen. -iei, var. culminațiune s.f. / < fr. culmination, it. culminazione].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CULMINÁȚIE s. f. 1. trecere a unui astru la meridianul unui loc. ♦ punct de ~ = punctul cel mai înalt deasupra orizontului atins de un astru pe bolta cerească. 2. punct culminant. (< fr. culmination)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CULMINÁȚIE s. culminare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CULMINÁȚIE s. v. apogeu.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
culmináție s. f. (sil. -ți-e), art. culmináția (sil. -ți-a), g.-d. art. culmináției; pl. culmináții, art. culmináțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CULMINÁȚIE ~i f. Moment când un astru trece deasupra meridianului unui loc. ◊ Punct de ~ a) punctul cel mai înalt pe care îl atinge un astru în mișcarea sa pe bolta cerească; b) moment de maximă încordare a conflictului dintr-o operă literară. [Art. culminația; G.-D. culminației; Sil. -ți-e] /<fr. culmination
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink