CUMINECĂTÚRĂ, cuminecături, s. f. (În practicile religiei creștine) Ritual care constituie una dintre cele șapte taine și care constă în gustarea de către credincioși a vinului și a pâinii sfințite de preot, simbol al sângelui și trupului lui Hristos; euharistie, împărtășanie, grijanie. ♦ (Concr.) Vinul și pâinea care servesc în acest scop. – Cumineca + suf. -ătură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CUMINECĂTÚRĂ s. v. împărtășanie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cuminecătúră s. f., g.-d. art. cuminecătúrii; pl. cuminecătúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CUMINECĂTÚRĂ ~i f. 1) Ritual creștin care constă în gustarea de către credincioși a pâinii și a vinului sfințite de preot, simbolizând trupul și sângele lui Isus Hristos; împărtășanie; grijanie. 2) Vinul și pâinea sfințite în acest scop; împărtășanie. /a cuminica + suf. ~ătură
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink