CUMULATÍV, -Ă, cumulativi, -e, adj. Care cumulează. ♦ (Adverbial) Concomitent, în același timp, simultan. – Din fr. cumulatif.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CUMULATÍV, -Ă adj. Care implică (se face prin) cumulare. [Cf. fr. cumulatif].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CUMULATÍV, -Ă adj. care implică o cumulare. ♦ complement circumstanțial ~ = complement care cumulează un fapt exprimat de altcineva; propoziție ~ă = propoziție circumstanțială care exprimă un cumul rezultat prin adăugarea faptului exprimat de regentă. ◊ (adv.) concomitent. (< fr. cumulatif)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
cumulatív adj. m., pl. cumulatívi; f. sg. cumulatívă, pl. cumulatíve
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CUMULATÍV ~ă (~i, ~e) Care se face prin cumulare; care se caracterizează prin efectuarea de acțiuni concomitente; care presupune un cumul. /<fr. cumulatif
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink