CÚPRU s. n. Element chimic, metal de culoare roșiatică, foarte maleabil, ductil și bun conducător de căldură și de electricitate, cu numeroase întrebuințări în industria tehnică, în fotogravură, galvanoplastie, la obținerea de aliaje etc.; aramă. – Din lat. cuprum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CÚPRU n. Metal roșiatic, maleabil și ductil, bun conducător de căldură și de electricitate, cu numeroase întrebuințări în industria electrotehnică și în alte domenii; aramă. /<lat. cuprum
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CÚPRU s.n. Metal de culoare roșiatică, foarte maleabil, ductil și bun conducător de electricitate; aramă. [< lat. cuprum].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CÚPRU s. n. metal de culoare roșiatică, maleabil, ductil, rezistent, foarte bun conducător de căldură și electricitate; aramă. (< lat. cuprum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CÚPRU s. (CHIM.) aramă. (Obiecte din ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cúpru s. m. – Aramă. Lat. cuprum (sec. XIX).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cúpru s. n. (sil. -pru), art. cúprul; simb. Cu
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ACETOARSENIT DE CÚPRU s. v. verde de Paris.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CÚPRU (‹ lat.) s. n. Element chimic (Cu; nr. at. 29, m. at. 63,54; p. t. 1.083ºC, p. f. 2.310ºC), durit. 3, metal de culoare roșiatică, ductil, maleabil, bun conducător de căldură și electricitate. Se găsește în natură în stare nativă sau sub formă de combinații, în special ca sulfuri. Funcționează în combinații în stările de valență 1 și 2. Este utilizat în ind. electrotehnică, în fotogravură, galvanoplastie, la obținerea de aliaje (alamă, bronzuri etc.). Cunoscut în Egipt din anii 5.000-4.500 î. Hr. Sin. aramă.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink