CURĂȚITÓR, -OÁRE, curățitori, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care curăță. 2. S. f. Mașină sau instalație folosită la separarea corpurilor străine dintr-un material pulverulent, granular etc. 3. S. n. Unealtă, aparat sau dispozitiv utilizat la desprinderea depunerilor, impurităților etc. de pe suprafața pieselor. 4. S. n. Aparat pentru separarea dintr-un fluid a unei faze formate din particule de lichid sau de solid. – Curăți + suf. -tor.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
curățitór adj. m., pl. curățitóri; f. sg. și pl. curățitoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
curățitór (aparat) s. n., pl. curățitoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CURĂȚITÓR1 ~oáre n. Aparat care servește la curățare. ~ de parafină. /a curăța + suf. ~tor
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CURĂȚITÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) Care curăță. /a curăța + suf. ~tor
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink