Dex custură

CUSTÚRĂ, custuri, s. f. 1. (Pop.) Lamă, tăiș de cuțit; cuțit rudimentar (fără plăsele); cuțit. 2. (Reg.) Creastă de munte stâncoasă, ascuțită, zimțată, specifică epocii glaciare. – Et. nec.

CUSTÚRĂ s. (GEOGR.) karling. (~ unui munte.)

CUSTÚRĂ s. v. ascuțiș, briceag, cuțit, fier, lamă, limbă, tăiș.

custúră, custúri, s.f. (pop.) 1. lamă, tăiș de cuțit. 2. placă de metal. 3. ferăstrău, firez. 4. fierul coasei. 5. cuțit rudimentar, cu mâner de lemn sau fără el; ciorsă, bleau. 6. daltă. 7. parte a plugului ( fierul, undreaua). 8. unealta cu care se curăță, se retează și se scot fagurii din stup. 9. cuțit cu care se taie capetele cercurilor la butoaie. 10. cuțitul cizmarului. 11. creastă stâncoasă de munte, ascuțită, zimțată, specifică epocii glaciare. 12. om cu apucături rele, hoț, custurar.

custúră (custúri), s. f. – 1. Lama unui cuțit sau a oricărui instrument tăios. – 2. Cuțit, briceag. – 3. Cuțit care nu taie. – 4. Cuțit de rindea. – 5. Brăzdar de plug. – 6. Cuțit de cizmărie. – 7. Creastă de munte, pisc. – Var. custure, cusutură, cuțitură. Mr. custură. Origine incertă. Apare și în bg., slov. kustura, sb. kùstura, mag. kusztor(a), fapt pentru care s-a considerat de origine sl. (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 89; Conev, 66, 69); însă cuvîntul nu poate fi autentic sl., și mai curînd pare a proveni din rom. (Berneker 652; Skok, Slavia, IV, 338; cf. și Capidan, Raporturile, 207 și Drăganu, Dacor., VII, 109, pentru originea rom. a mag.) Astfel stînd lucrurile, se consideră că custură este o reducere de la cuțitură, din lat. *cotire „a face vîrf”, cu aceeași reducere ca neguțător › negustor sau toți trei › tustrei (Laurian; Tiktin; Pascu, I, 74; DAR; Scriban). Der. din tc. ustura (Popescu-Ciocănel 27), pare puțin probabilă.

custúră s. f., g.-d. art. custúrii; pl. custúri

CUSTÚRĂ ~i f. pop. 1) Parte metalică și tăioasă a unui instrument; lamă. 2) Cuțit rudimentar, fără plăsele. /cutit + suf. ~tură

CUSTURA MARE, lac glaciar în M-ții Retezat, la 2.226 m alt.; 2,8 ha; ad. max.: 9 m.