Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
CUTÁRE1 pron. nehot. (Înlocuiește numele unei persoane sau al unui lucru atunci când nu vrem, nu putem sau nu e necesar să le numim) Sunt cutare, îi răspund eu. ♦ (Adjectival) Cutare persoană. ♦ (Repetat) Unul... altul, acesta... acela. – Lat. eccu-talis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CUTÁRE2 cutări, s. f. Acțiunea de a (se) cuta și rezultatul ei. ♦ Proces de îndoire a stratelor și de formare a cutelor sub acțiunea mișcărilor scoarței terestre. – V. cuta.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CUTÁRE pron. nehot. (înlocuiește numele unei persoane atunci când nu vrem sau nu este necesar s-o numim). /<lat. eccutalis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CUTÁRE pron. (slavonism înv.) imrec. (~ a spus ...)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CUTÁRE s. 1. (GEOL.) încrețire. (Proces de ~ a scoarței terestre.) 2. v. ridare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cutáre adj. – 1. Unul, acesta. – 2. (Pron. indef.) Un oarecare. – Megl. cutari. Lat. eccum talis (Cipariu, Gram., 260; Diez, I, 142), cf. it. cotale, tosc. cosare. Cf. și tare, acătării.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cutáre adj. m., f., g.-d. m. cutărui, g.-d. f. cutărei; pl. m. și f. cutáre, g.-d. cutăror
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cutáre pr. m., f., g.-d. m. cutărúia, g.-d. f. cutăréia; pl. m. și f. cutáre, g.-d. cutărora
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cutáre s. f., g.-d. art. cutării; pl. cutări
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CUTÁ, cutez, vb. I. 1. Tranz. A încreți, a îndoi (adânc) un material textil, a-i face falduri, cute, crețuri; a plia, a drapa. ♦ Refl. (Despre scoarța pământului) A suferi o cutare2. 2. Refl. (Despre piele, mai ales despre cea de pe obraz) A se zbârci; a se rida; p. ext. (despre oameni) a îmbătrâni. – Din cută.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A CUTÁ ~éz tranz. 1) (rochii, fuste, țesături) A înzestra cu cute; a plisa. 2) A face să se cuteze. /Din cută
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE CUTÁ mă ~éz intranz. 1) (despre produse textile, confecții etc.) A face cute. 2) (despre scoarța terestră) A se deforma în cute sub acțiunea proceselor interne. 3) (despre piele, față etc.) A căpăta cute; a se încreți; a se zbârci; a se rida. /Din cută
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CUTÁ vb. 1. v. plisa. 2. v. drapa. 3. (GEOL.) a (se) încreți. (Suprafața pământului s-a ~ în urma seismului.) 4. v. rida. 5. v. încreți.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A cuta ≠ a descreți
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
cutá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. cuteáză
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CUTÁRE1 (‹ cuta) s. f. Acțiunea de a (se) cuta. ♦ (GEOL.) Ansamblul proceselor de deformare plastică a stratelor din scoarța Pămîntului sub acțiunea mișcărilor tectonice verticale sau orizontale, avînd ca rezultat formarea cutelor. Se deosebesc: c. orogenă, c. cratogenă, c. intermediară.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink