Dex cutremur

CUTRÉMUR, cutremure, s. n. 1. Mișcare puternică și bruscă, verticală, orizontală sau de torsiune a scoarței pământului, provocată de dislocări subterane, de erupții vulcanice etc.; seism. 2. Fig. Înfiorare, cutremurare, fior; p. ext. teamă, frică, groază; panică. – Din cutremura (derivat regresiv).

CUTRÉMUR s. (GEOL., MET.) seism, zguduială, zguduire, zguduitură, (înv.) scuturătură. (Un ușor ~ de pământ.)

CUTRÉMUR s. v. fior, groază, încrâncenare, înfiorare, înfricoșare, îngrozire, înspăimântare, oroare, spaimă, teroare.

cutrémur s. n. (sil. -tre-), pl. cutrémure

CUTREMURÁ, cutrémur, vb. I. 1. Refl. (Despre pământ) A se zgudui din cauza unui cutremur (1). ♦ Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) scutura. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) înfiora, a tresări sau a face să tresară; p. ext. a (se) îngrozi, a (se) înspăimânta. – Din lat. *contremulare.

A CUTREMURÁ cutrémur tranz. A face să se cutremure. /<lat. contremulare

A SE CUTREMURÁ mă cutrémur intranz. 1) A se zgudui sub acțiunea unui cutremur. 2) A se mișca ușor dintr-o parte în alta; a se clătina; a se legăna. 3) fig. (despre persoane) A fi cuprins de fiori; a se speria tare; a se înfiora; a se înspăimânta. /<lat. contremulare

CUTRÉMUR ~e n. 1) Mișcare bruscă și puternică a scoarței pământului, cauzată de dislocări tectonice, erupții vulcanice etc.; seism. 2) fig. Zguduire nervoasă; înfiorare. /v. a cutremura

CUTREMURÁ vb. 1. a (se) clătina, a (se) scutura, a (se) zdruncina, a (se) zgâlțâi, a (se) zgudui, (înv. și reg.) a (se) clăti, (înv.) a (se) smăcina. (Seismul ~ casa din temelii.) 2. a se clătina, a dârdâi, a dudui, a tremura, a se zgudui, (Mold. și Transilv.) a durdui, (înv.) a se ridica. (Se ~ pereții când trec mașinile.) 3. a se înfiora, a se scutura, a tremura, a tresări. (Calul se ~ din tot corpul.) 4. v. îngrozi.

cutremurá (cutrémur, cutremurát), vb. – 1. A face să tremure. 2. A scutura, a clătina. – 3. A înfiora, a inspira teamă, a îngrozi. – 4. (Refl.) A se cutremura pămîntul ca urmare a unui seism. – 5. (Refl.) A se speria. – Mr. cutream(b)ur, megl. cutrumur. Lat. *contrĕmŭlāre (Pușcariu 475; DAR). Este de asemenea posibil să fie vorba de o der. internă de la tremura, cu cu- expresiv. – Der. cutremur, s. n. (scuturătură; tremur; seism; teroare); cutremurător, adj. (îngrozitor).

cutremurá vb. (sil. -tre-), ind. prez. 1 sg. cutrémur, 3 sg. și pl. cutrémură

CUTRÉMUR (‹ cutremura) s. m. 1. Zguduire bruscă și puternică, de scurtă durată, a scoarței Pămîntului, cauzată fie de factori interni (mișcări tectonice, erupții vulcanice), fie de factori externi (forțele mareice, căderi mari de presiune atmosferică, ciocnirea unor meteoriți cu Pămîntul). Îi sunt caracteristice: hipocentrul (locul din interiorul litosferei unde se declanșează energia care provoacă c.) și epicentrul (proiecția hipocentrului la suprafața scoarței Pămîntului). Intensitatea c. se măsoară pe scara Mercalli, iar magnitudinea pe scara Richter. Cele mai dustrugătoare au fost c. din: 24 ian. 1556 – în provincia Shanxi-China, 830 mii victime; 1 sept. 1923 – în provincia Kanto-Japonia, peste 576 mii case; 31 mai 1970 – Perú, 70 mii morți. În România s-au înregistrat pierderi de vieți omenești și mari pagube materiale materiale în c. din 10 nov. 1940 și 4 mart. 1977. 2. Fig. Înfiorare; p. ext. teamă, frică, groază; panică.