CUVIOȘÍE, cuvioșii, s. f. Bună-cuviință; omenie; cucernicie, evlavie. ♦ (Însoțit de un pronume posesiv) Titlu dat călugărilor și altor slujitori ai bisericii. [Pr.: -vi-o-] – Cuvios + suf. -ie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CUVIOȘÍE s. v. credință.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cuvioșíe s. f. (sil. -vi-o-), art. cuvioșía, g.-d. art. cuvioșíei; pl. cuvioșíi, art. cuvioșíile
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CUVIOȘÍE ~i f. 1) Sentiment religios manifestat prin îndeplinirea scrupuloasă a practicilor bisericești; cucernicie; pietate; smerenie; evlavie. 2) (urmat de pronume posesive) Cuvânt de adresare către slujitorii bisericii. [Sil. -vi-o-și-e] /cuvios + suf. ~ie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
Cuvioșía sa (ta, voastră) s. f. art. + adj. (sil. -vi-o-), g.-d. Cuvioșíei sale (tale, voastre)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink