Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
CÂNTÁR, cântare, s. n. 1. Nume dat mai multor instrumente care servesc la stabilirea greutății unui obiect sau a unei ființe, de obicei a unei mărfi. ◊ Expr. A trage la cântar = a) a cântări (mult), a avea greutate (mare); b) a avea importanță. ♦ Cântărire. Înșală la cântar. 2. Unitate pentru măsurarea greutăților folosită în trecut, a cărei valoare a variat în timp și pe regiuni. – Din tc. kantar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CÂNTÁR s. 1. balanță, (pop.) cumpănă, (reg., mai ales în Munt. și Olt.) terezie, (prin Transilv.) șlag, (înv.) staderă.(~ pentru stabilirea greutății unei mărfi.) 2. (n. pr.; art.) v. Balanța. 3. cântărire, cântărit, (pop.) cântăreală. (L-a înșelat la ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CÂNTÁR s. v. basculă, crucea dinainte, decimal, zecimal.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cântár s. n., pl. cântáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CÂNTÁR ~e n. Instrument pentru determinarea greutății unui corp constând dintr-o pârghie cu brațe egale și două talere, care echilibrează cu greutăți etalonate; balanță; cumpănă. ◊ A trage la ~ a) a avea greutate; b) a conta; a avea importanță. /<turc. kantar
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CÂNTARUL-PIÉTRELOR s. v. buhai, coinac.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cîntár (cântáre), s. n.1. Instrument care servește la stabilirea greutății, balanță. – 2. Fir cu plumb. – 3. Cumpănă a fîntînii. – 4. Orcic, cruce a căruței. – 5. Cîrlig în care se fixează cîrma unui plute. – 6. Cric de ridicat greutăți. – 7. Constelația Balanței. – Mr. cîndare, megl. căntar. Tc. kantar, din arab. qintar (‹ lat. centenarius), în parte prin intermediul ngr. ϰαντάρι (Șeineanu, II, 85; Lokotsch 1178; Meyer 173; Ronzevalle 136); cf. alb. kandar, bg., sb. kantar. Pentru aî, prin intermediul lui *căntări, *căntăresc, cf. Graur, BL, IV, 74. – Der. cîntăreală, s. f. (acțiunea de a cîntări); cantaragiu, s. m. (slujbaș la biroul de control al greutăților), din tc. kantarci; cîntări, vb. (a determina greutatea unui corp; a examina, a cumpăni; a valora).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cantár n., pl. e (turc. kantar, d. ar. qyn´tar, care vine d. mgr. kentinárion, ĭar acesta d. lat. centenarium [subînț. pondus, greutate], d. centum, o sută. D. lat. vine germ. zentner; d. ar. vine it. quintale; d. turc. vine ngr. kantári, bg. sîrb. kantar, rus. kantárĭ și kontarĭ. V. centenar, chintal. Balanță romană saŭ alt-fel (dar nu cumpănă). Cantar decimal. Greutate de 44 de ocale saŭ 125 de libre (V. majă). – În nord. cîntar, pop. cîntarĭ (după rus. kontárĭ, ca fînar, rus. fonárĭ). La Moxa (sec. 17) chindinar (după ngr. kendinári), 150 de litre.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
cîntár, V. cantar.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CÎNTÁR (‹ tc.) s. n. 1. Balanță (1) folosită în industrie sau în comerț pentru stabilirea greutății mărfurilor, de obicei prin comparare cu greutăți-etalon. ◊ C. automat = cîntar cu un singur platan, care arată greutatea direct printr-un indicator plasat în fața unui cadran. 2. Unitate de măsură pentru greutate, egală cu aproximativ 56 kg.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
CÎNTARUL, numele popular al constelației Balanța.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)