Dex cârmă

CÂRMĂ, cârme, s. f. 1. Piesă mobilă care servește la menținerea sau la schimbarea direcției de mers a unei ambarcații, a unei nave sau a unui aparat de zbor. 2. Fig. Conducere, cârmuire, guvernare. – Din sl. krŭma.

CÂRMĂ s. v. pârghie.

CÂRMĂ s. v. cârmuire, conducere, diriguire, domnie, guvernare, putere, stăpânire.

cârmă s. f., g.-d. art. cârmei; pl. cârme

CÂRMĂ ~e f. 1) Piesă mobilă care servește la manevrarea navelor maritime sau aeriene. 2) fig. Conducere a unei activități sociale; cârmuire; guvernare. ~a statului. [G.-D. cârmei] /<sl. kruma

cîrmă (cîrme), s. f. – 1. Piesă mobilă care servește la menținerea sau schimbarea direcției unei nave. – 2. Guvernare, conducere. – 3. (Arg.) Nas. Sl. krŭma (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Lexicon, 315; Cihac, II, 43; Berneker 668), cf. slov. koromany, mag. kormány, de unde rom. cormană, s. f. (la plug, răsturnătoare; stavilă). Der. cîrmaci, s. m. (persoană care manevrează cîrma unei nave, pilot; conducător), cf. sl. krŭmĭčiči, bg. kŭrmač, rut. kormač; cîrmi, vb. (a guverna, a conduce; a o coti, a o lua în altă parte; a căuta pretexte, a se scuza; a se tîrgui), din sl. krŭmiti; cîrmitor, adj. (care cîrmește); cîrmeală, s. f. (schimbare de direcție); cîrmui, vb. (a guverna); cîrmuitor, s. m. (guvernator, conducător; demnitar); cîrmuitoresc, adj. (de guvernator); cîrni, vb. (a căuta pretexte, a face greutăți); cîrneală, s. f. (șovăială, tîrguială); cîrnic, adj. (șovăielnic; persoană fără cuvînt; plîngăcios); cîrnitură, s. f. (curbă; ocol, ocoliș); cîrniș, s. n. (schimbare de direcție).

cî́rmă f., pl. e (vsl. bg. krŭma, cîrmă, d. vgr. prýmna, pupă; rus. kormá, pupă, kormilo, cîrmă; ung. kormány, cîrma. V. și cormană). Aparat ca un canat de ușă fixat în balamale în apoĭa [!] corăbiiĭ, pe care pin [!] întoarcere, o îndreaptă unde vrea cîrmaciŭ. (La plută, e o vîslă în partea din ainte [!]). Fig. Conducere, direcțiune: cîrma statuluĭ. V. timon.