Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
CĂÍȚĂ, căițe, s. f. (Reg.) 1. Bonetă, scufie, căciuliță. 2. (Pop.) Membrană care învelește capul unor copii nou-născuți, tichie. ◊ Expr. Născut cu căiță (pe cap) = se spune despre un om norocos. 2. (Reg.) Placentă (1). – Din scr. kaica.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CĂÍȚĂ, căițe, s. f. (Reg.) Bonetă, scufie, căciulă. – Sb. kaica.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CĂÍȚĂ s. v. bonetă, bonețică, placentă, scufie, scufiță.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
căíță (căíțe), s. f.1. Scufie sau bonetă cu formă tipică, purtată de femeile din Banat și Trans.2. (Trans.) Pălărie bărbătească. – 3. Placentă. – 4. Breloc. Sb., cr. kaica „scufie tipică, împodobită cu monede de aur” (Cihac, III, 38), cf. bg. kaica (Conev 85).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
căíță s. f., g.-d. art. căíței; pl. căíțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
căíță f., pl. e (sîrb. kaíca, salbă purtată la cap). Vest. Scufie de copil. Trans. Căcĭulă neagră a țăranilor de la Jiŭ. Fes acoperit c´o cîrpă albă purtat de țărancele bătrîne. Moț la păsărĭ. Placentă, scufia cu care se naște copilu. V. ceapsă, căcĭulă.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)