Dex călire

CĂLÍRE, căliri, s. f. Acțiunea de a (se) căli. ♦ Tratament termic al oțelului, care constă în încălzirea piesei la o temperatură superioară punctului de transformare, urmată de răcirea ei bruscă într-un mediu gazos, lichid sau granular, în vederea măririi durității, mai ales a stratului superficial. – V. căli.

CĂLÍRE, căliri, s. f. Acțiunea de a (se) căli.

CĂLÍRE s. (TEHN.) călit, oțelire, (pop.) iuțire. (~ fierului.)

CĂLÍRE s. v. fortificare, întărire.

călíre s. f., g.-d. art. călírii; pl. călíri

CĂLÍ, călesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A mări duritatea și rezistența unui metal sau a unui aliaj prin răcire bruscă după o încălzire la temperatură înaltă; a oțeli. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întări, a (se) consolida, a (se) oțeli. II. Tranz. A prăji în grăsime un aliment, în special varza. – Din sl. kaliti.

A CĂLÍ ~ésc tranz. 1) (metale sau aliaje metalice) A face dur și rezistent supunând unei operații consecutive de încălzire puternică și de răcire bruscă. 2) (persoane) A face să se călească. 3) (mai ales legume) A prăji în (multă) grăsime. /<sl. kaliti

A SE CĂLÍ mă ~ésc intranz. (despre persoane) 1) A supune organismul unui sistem de proceduri (băi de apă, aer, soare) pentru a-i mări rezistența față de unele condiții nefavorabile ale mediului. 2) fig. A deveni puternic și rezistent prin adaptarea la diferite greutăți; a se oțeli. /<sl. kaliti

CĂLÍ, călesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A mări duritatea și rezistența unui metal sau a unui aliaj prin răcire bruscă după o încălzire la o temperatură înaltă. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întări, a (se) oțeli. II. Tranz. A prăji în grăsime un aliment, în special varza. – Slav (v. sl. kaliti).

CĂLÍ vb. (TEHN.) 1. a oțeli, (pop.) a iuți. (~ oțelul.) 2. a oțeli, (reg.) a pânzui. (~ tăișul unui instrument.)

CĂLÍ vb. v. ameți, chercheli, fortifica, îmbăta, întări, turmenta.

călí (călésc, călít), vb. – 1. A oțeli. – 2. A întări, a consolida, a oțeli. – 3. A găti (mai ales varză), punînd să fiarbă cu untură de porc și slănină. – 4. (Refl.) A se ameți, a se chercheli. – Mr. călescu „a încăli; a sătura; a îmbăta”; megl. călit, adj. Sl. kaliti „a răcori, a modera” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Lexicon, 280; Cihac, II, 38); cf. bg. kaljă, slov. kaliti. Conev 76 derivă cuvîntul rom. direct din bg. – Der. căleală, s. f. (oțelire, călit; stare sufletească; beție); călitură, s. f. (oțelire).

călí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. călésc, imperf. 3 sg. căleá; conj. prez. 3 sg. și pl. căleáscă

călésc v. tr. (vsl. kaliti, a stîmpăra, a răci, d. kalŭ, lut. Cp. cu fr. tremper, d. lat. temperare, a stîmpăra). Bag feru [!] saŭ oțelu incandescent în apă rece ca să se facă maĭ tare (forostoĭesc). A căli varza (Munt.), a o tăĭa supțire [!] și a o prăji puțin. Fig. Iron. Îmbăt, amețesc: vinu-l călise, se călise bînd. V. pilesc 2.

CĂLIRE (‹căli) s. f. 1. Tratament termic aplicat materialelor metalice, care constă în încălzirea la temperatură înaltă, menținerea un timp la acea temperatură, urmată de răcirea rapidă în ulei, săruri topite etc.; se efectuează în vederea măririi durității, în special a stratului superficial. 2. (BOT.) Călirea plantelor = proces fiziologic natural, manifestat la nivel celular și menținerea nivelului metabolismului și în condiții neprielnice de dezvoltare (temperaturi scăzute, secetă ș.a.).

CĂLÍ vb. IV. În gastronomie, a prăji un aliment în puțină grăsime, înainte de prepararea propriu-zisă, pentru a coagula suprafața acestuia sau a-l rumeni, pentru a colora astfel preparatul.