Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
CĂLUGĂRÍ, călugăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face călugăr (1) sau călugăriță (1). – Din călugăr.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CĂLUGĂRÍ, călugăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face călugăr (sau călugăriță). – Din călugăr.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CĂLUGĂRÍ vb. (BIS.) (rar) a (se) tunde, (înv.) a (se) postrigi.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
călugărí vb., ind. prez. 1 sg. șl 3 pl. călugărésc, imperf. 3 sg. călugăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. călugăreáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CĂLÚGĂR, călugări, s. m. I. Bărbat care a făcut legământ să ducă o viață religios-ascetică și care trăiește într-o comunitate mănăstirească; monah. II. Instalație hidrotehnică cu ajutorul căreia se poate evacua apa din heleșteie, lacuri sau bazine artificiale în vederea primenirii ei. – Din sl. kalugerŭ (< gr.).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A CĂLUGĂRÍ ~ésc tranz. A face să se călugărească. /Din călugăr
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE CĂLUGĂRÍ mă ~ésc intranz. A trece în tagma călugărilor; a deveni călugăr. /Din călugăr
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CĂLÚGĂR ~i m. Bărbat care face parte dintr-o comunitate mănăstirească; monah. /<sl. kalugeru
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CĂLÚGĂR, călugări, s. m. Bărbat care trăiește într-o comunitate mănăstirească. – Slav (v. sl. kalugerŭ < gr.).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CĂLÚGĂR s. (BIS.) monah, părinte.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
FLOAREA-CĂLÚGĂRULUI s. v. ciuin, odagaci, săpunariță.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
călúgăr (călúgări), s. m. – 1. Monah. – 2. Încălzitor pentru pat. – Mr., megl. călugăr. Ngr. ϰαλόγερος (Murnu 9), posibil prin intermediul sl. kalugerŭ; cf. bg., sb. kaluger (Iordan, BF, VI, 150). Der. călugăraș, s. m. (dim. al lui călugăr; pastilă aromată); călugăresc, adj. (monahal); călugărește, adv. (în felul călugărilor); călugăret, s. n. (mulțime de călugări); călugări, vb. (a face pe cineva călugăr, a-l închide într-o mănăstire, în general împotriva voinței lui; refl., a se face călugăr); călugărie, s. f. (viață de călugăr); călugărime, s. f. (mulțime de călugări); călugărire, s. f. (acțiunea de a se face călugăr); călugărit, s. n. (starea de a fi călugăr; călugărie); călugăriță, s. f. (femeie care trăiește într-o comunitate mănăstirească; insectă, Mantis religiosa; libelulă, Libellula depressa; gărgăriță, Coccinella septempunctata), cf. sb. kalugerica „specie de ciupercă”, bg. kalugerica „călugăriță, nagîț”, ngr. ϰαλογρίτζα „silvie”.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
călúgăr s. m., pl. călúgări
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
călúgăr m., pl. ărĭ (ngr. kalógeros și kalógiros, dial. kalúgeros, d. vgr. kalós géras, fericit în etate; vsl. kalugerŭ și kalogerŭ). Monah, om retras la mînăstire și îmbrăcat în rasă. – În Olt. -ăre. V. pustnic, schimnic, sihastru, anahoret, eremit, ascet și cenobiŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
2) călugărésc v. intr. Duc vĭață de călugăr. V. tr. Fac călugăr.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink