Dex călușel

CÄ‚LUȘÉL, căluÈ™ei, s. m. 1. CăluÈ› (1). 2. (La pl.) InstalaÈ›ie alcătuită din mai mulÈ›i căiÈ™ori de lemn pe care încalecă copiii È™i care se învârtesc în jurul unui ax, fiind suspendaÈ›i de niÈ™te bârne transversale; carusel, căiÈ™ori. 3. CăluÈ› (3). 4. CăluÈ™ (6). – Cal + suf. -uÈ™el.

CÄ‚LUȘÉL, căluÈ™ei, s. m. 1. CăluÈ› (1). 2. (La pl.) InstalaÈ›ie constând din mai mulÈ›i căiÈ™ori de lemn pe care încalecă copiii È™i care se învârtesc în jurul unui ax; carusel. 3. CăluÈ› (2). 4. CăluÈ™ar (2). – Din cal + suf. -uÈ™-el.

CĂLUȘÉL s. (TEHN.) cal, război. (~ la moara de vânt.)

CĂLUȘÉL s. v. căișor, căluț.

călușél s. m., pl. călușéi

călușél m., pl. eĭ (d. căluș). Cosaș (lăcustă). Pl. Căișorĭ, caĭ de lemn învîrtițĭ cu un mecanizm [!] și pe care încalecă copiiĭ la sărbătorĭ (caruzel). Un joc de noroc compus dintr´o masă al căreĭ mecanizm învîrtește niște caĭ micĭ care se opresc la un număr oare-care. Flăcăĭ călărĭ la nuntă (vorniceĭ).

CĂLUȘÉL ~i m. la pl. Instalație distractivă pentru copii, prevăzută cu mai mulți căluți de lemn (alte animale, vehicule), care se învârtește în jurul unei axe verticale; carusel. /cal + suf. ~uș + suf. ~el

CĂLUȘÉI s. pl. căișori (pl.), (livr.) carusel, (pop. și fam.) tiribombă. (~ la moși.)