Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: călător (adjectiv) , călători (verb)   
CĂLĂTORÍ, călătoresc, vb. IV. Intranz. A face un drum spre un loc (mai) depărtat; a fi pe drum. ♦ A fi călător, a fi la drum. ♦ Refl. Fig. (Reg.) A se sfârși; a muri. – Din călător.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CĂLĂTORÍ, călătoresc, vb. IV. Intranz. A face un drum spre a ajunge într-un loc mai depărtat; a fi pe drum. ♦ Refl. Fig. A se sfârși, a trece; a muri. – Din călător.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CĂLĂTORÍ vb. a colinda, a cutreiera, a peregrina, a umbla, a voiaja, (rar) a drumui, (înv.) a strănici. (Pe unde n-a ~?)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
călătorí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. călătorésc, imperf. 3 sg. călătoreá; conj. prez. 3 sg. și pl. călătoreáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CĂLĂTÓR, -OÁRE, călători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care călătorește, care se află în călătorie. 2. Adj. (Despre popoare) Nomad. 3. Adj. (Despre păsări) Care pleacă iarna în țări mai calde; migrator. 4. Adj. Fig. Care trece repede; trecător, nestatornic. – Cale + suf. -ător.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A CĂLĂTORÍ ~ésc intranz. 1) A se afla în călătorie. 2) A fi la drum. /Din călător
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE CĂLĂTORÍ mă ~ésc intranz. reg. A înceta de a mai fi; a se sfârși; a dispărea. Vara se ~ește. /Din călător
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CĂLĂTÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care călătorește; care este în călătorie. 2) (despre păsări) Care pleacă să ierneze în țările calde; migrator. 3) (despre popoare) Care migrează. /cale + suf. ~ător
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CĂLĂTÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care călătorește. /căle + suf. ~ător
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CĂLĂTÓR, -OÁRE, călători, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care călătorește, care e în călătorie. 2. (Despre popoare) Nomad. 3. (Despre păsări) Care pleacă iarna în țări mai calde; migrator. 4. Fig. Care trece repede; trecător. – Din cale + suf. -ător.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CĂLĂTÓR adj. v. efemer, pieritor, schimbător, temporar, trecător, vremelnic.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CĂLĂTÓR s., adj. 1. s. drumeț, (reg.) drumaș, (Transilv.) drumar, drumătoriu, (înv.) strainic. (Un ~ obosit de drum.) 2. s. v. trecător. (Un ~ întârziat trecea strada.) 3. s. v. pasager. 4. adj. v. nomad. 5. adj. v. migrator. 6. adj. v. voiajor.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
călătór (călătoáre), adj.1. Care călătorește. – 2. (S. m.) Vizitator. – 3. Mobil, nomad, migrator. Origine incertă. Este considerat în mod normal a fi der. de la cale „drum, stradă”; însă der. prezintă dificultăți. Suf. -tor se aplică de obicei der. verbali; și, pe de altă parte, nu poate da naștere la rîndul său la un der. verbal, ca a călători (verbi gracia, supărător este conceput numai ca un der. posterior de tipul *a supărători). Pușcariu 262 și DAR a încercat să evite dificultatea, presupunînd că termenul călător ar fi provenit din cale, precum alb. udhëtar „călător” de la udhë „drum”. La fel de justificat s-ar putea invoca lat. viator față de via. Totuși, trebuie să semnalăm posibilitatea ca legătura între cale și călător să fi fost stabilită a posteriori de imaginația populară. Călător ar putea fi un der. normal de la caballus sau, mai bine zis, de la o formă verbală der. de la acest cuvînt. Ideea de „călătorie” era strîns legată de cea de „a călări”, cf. germ. reisen și reiten. Dacă presupunem că lat. caballus a format aceeași der. ca equus, vb. *caballare sau *caballitare (ca equitare) putea avea drept der. cuvîntul călător „persoană care merge călare” și, mai tîrziu, „persoană care călătorește”. Der. călătoreț, adj. (care călătorește mult); călători, vb. (a fi călător, a fi pe drum; refl., a se duce; refl., a muri, a deceda); călătorie, s. f. (acțiunea de a călători); călătorit, adj. (care a călătorit mult).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
călătór adj. m., s. m., pl. călătóri; f. sg. și pl. călătoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
porumbél călătór s. m. + adj.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
călătór, -oáre s. și adj. (d. cale). Care e în călătorie, drumeț: un călător, o ceată călătoare. Care face călătoriĭ marĭ: Marco Polo a fost un călător celebru. Păsărĭ călătoare, acelea care ĭarna pleacă în țările calde.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
călătorésc v. intr. (d. călător). Fac călătorie: a călători de la un oraș la altu. V. refl. Plec, mă duc, mă car: după sfîntu Ilie se călătorește vara, (iron.), ĭa călătorește-te de aicĭ!
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
comis călător (fals voĭajór) m. (fr. commis, funcționar [d. lat. commissus, delegat] și călător, fr. voyageur). Funcționar comercial care călătorește p. casa în serviciu căreĭa este.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)