CĂMĂRÁȘ, cămărași, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Slujbaș care avea în grijă odăile domnului, în special cămara domnească. ♦ (Înv.) Intendent la o mănăstire. – Cămară + suf. -aș.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CĂMĂRÁȘ, cămărași, s. m. (Înv.) Slujbaș la odăile domnitorului, în special la camera de dormit. ♦ Intendent. – Din cămară + suf. -aș.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
cămăráș s. m., pl. cămăráși
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cămăráș m. (ung. kamarás). Sec. 16-18. Slujitor al cămăriĭ (al vistieriiĭ domneștĭ). Marele cămăraș, boĭer de rangu al doilea, tezauraru particular al domnuluĭ orĭ șambelanu curțiĭ domneștĭ (V. camerier). Cămăraș de izvoade (saŭ logofăt de taĭnă), boĭer de rangu al treilea, incasator [!] al unor taxe (de la bresle). Cămăraș de ocnă, șefu ocnelor. Cămăraș de rafturĭ, rahtivan. Sec. 19. Casier, intendent, iconom (ca cel ce incasează baniĭ la scrîncĭov [!]. – În est camaraș.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink