Dex căruță

CĂRÚȚĂ, căruțe, s. f. 1. Vehicul de forma carului, dar mai mic și mai ușor decât acesta, cu tracțiune animală, mai ales cu cai. ◊ Expr. A se lăsa de căruță = a renunța la un lucru sau la o treabă începută. A rămâne de căruță = a rămâne în urmă; a pierde ocazia. 2. Cantitate de fân, lemne etc. cât se poate încărca într-o căruță (1). – Din car.

CĂRÚȚĂ, căruțe, s. f. 1. Vehicul de forma carului, dar mai mic și mai ușor, tras de obicei de cai. ◊ Expr. A se lăsa de căruță = a renunța la un lucru sau la o treabă începută. A rămâne de căruță = a pierde o ocazie; a rămâne în urmă. 2. Cantitate dintr-o povară, câtă se poate încărca într-o căruță (1). – Din car + suf. -uță.

CĂRÚȚĂ s. (Transilv. și Ban.) cocie. (~ cu doi cai.)

CĂRÚȚĂ s. v. car.

cărúță s. f., g.-d. art. cărúței; pl. cărúțe

cărúță f., pl. e (lat. carrúcea, d. carrúca și carrúcha, căruță; it. carrozza). Ghĭocĭ, car maĭ mic (c´un cal saŭ cu doĭ) p. oamenĭ saŭ marfă. Trăsură ordinară. Trăsurică poștală. Conținutu uneĭ căruțe: o căruță de nisip. Prov. Nicĭ în car, nicĭ în căruță, nicĭ în teleguță, se zice cînd cuĭva nu-ĭ place ceva în nicĭ un fel. Scîrba mea și patru banĭ și-o căruță de Jidanĭ, se zice ironic în loc de „atîta pagubă, nu-mĭ pasă”! V. brișcă, daradaĭcă.

CĂRÚȚĂ ~e f. 1) Vehicul de transport mai mic și mai ușor decât carul, tras mai ales de cai. ◊ A rămâne de ~ a pierde ocazia. 2) Cantitate de material care se poate încărca într-un asemenea vehicul. O ~ de lemne. [G.-D. căruței] /car + suf. ~uță

CĂRUȚA-D******I s. v. scaiul-d******i.