Dex cășuna

CĂȘUNÁ, cășunez, vb. I. 1. Intranz. A-i veni cuiva o idee sau o poftă ciudată. 2. Intranz. A prinde necaz pe cineva sau pe ceva; a manifesta (dintr-o dată) dragoste (exagerată) față de cineva. 3. Intranz. A se năpusti asupra cuiva. 4. Tranz. A cauza, a pricinui. A cășuna o supărare. – Lat. *occasionare.

CĂȘUNÁ, cășunez, vb. I. 1. Intranz. impers. A-i veni cuiva o idee sau o poftă ciudată. 2. Intranz. A prinde necaz pe cineva sau pe ceva; a prinde (dintr-o dată) dragoste de cineva. 3. Intranz. A se năpusti asupra cuiva. Au cășunat pe el cu ciomegile (DUMITRIU). 4. Tranz. A cauza, a pricinui. A cășuna o supărare. – Lat. *occasionare.

CĂȘUNÁ vb. v. năzări.

CĂȘUNÁ vb. v. cauza, pricinui, produce, provoca.

cășuná (-néz, -át), vb. – 1. A pricinui, a cauza. – 2. A i se năzări, a-i veni chef de ceva. – 3. A urmări, a sîcîi, a jigni. Lat. *occasionāre (Ascoli, Arch. glott. it., XVI, 185; Pușcariu 311), transformînd fără îndoială în *accasionāre, printr-o confuzie de suf. (cf. REW 6029; DAR), cf. it. accagionare, v. fr. achoisoner „a vexa”. După Candrea-Dens., 285, de la *casionare, der. de la casus. – Der. cășunătură, s. f. (chef, poftă; durere bruscă).

cășuná vb., ind. prez. 1 sg. cășunéz, 3 sg. și pl. cășuneáză

A CĂȘUNÁ ~éz 1. intranz. 1) A-i veni un gând neașteptat și ciudat; a se năzări. 2) A prinde necaz (pe cineva sau ceva). 2. tranz. A face să se producă; a cauza; a pricinui; a provoca; a produce. ~ mânie. /<lat. occasionare

cășunéz v. tr. (lat. pop. casionare îld. occasionare, d. cl. occasio, ocaziune. Cp. cu înverșunez). Vest. Cauzez, pricinuĭesc. V. intr. Cad ca o boală pe capu cuĭva: multe aŭ cășunat pe capu meŭ! Îmĭ cășunează, îmĭ abate, îmĭ vine gust, îmĭ trăsnește pin [!] minte: nu știŭ ce ĭ-a cășunat de e supărat