CĂȚELÁNDRU, cățelandri, s. m. Cățel (I 1) mai mare; p. ext. pui mai mare al unor animale sălbatice (asemănătoare cu câinele); cățelan. – Cățel + suf. -andru.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CĂȚELÁNDRU, cățelandri, s. m. Cățel mai mare; p. ext. pui mai mare al unor animale sălbatice (asemănătoare cu câinele). – Din cățel + suf. -andru.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
cățelándru s. m., art. cățelándrul; pl. cățelándri, art. cățelándrii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cățelándru m. și -ă f., pl. e. Cățel saŭ cățelușă maĭ mare.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CĂȚELÁNDRU ~i m. 1) Cățel de câteva luni. 2) Pui mare de animal sălbatic (asemănător câinelui). /cățel + suf. ~andru
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink