Dex dacă

DÁCĂ conj. 1. (Introduce o propoziție condițională) În cazul că..., presupunând că..., de... Doar dacă. Numai dacă. 2. (Introduce o propoziție optativă) Numai de... Dacă nu m-ar vedea cineva. 3. (Introduce o propoziție temporală, având uneori și o nuanță condițională sau cauzală) Când, în (sau din) momentul când, de îndată ce, după ce. 4. (Introduce o propoziție cauzală) Fiindcă, pentru că, deoarece. Dacă nu știa să scrie, umbla de la unul la altul. ♦ De vreme ce. 5. (Introduce o propoziție concesivă) Cu toate că, deși. 6. (Introduce o propoziție interogativă indirectă) Că, de... 7. (Cu valoare adverbială) Cu greu, abia. 8. (În expr.) Las' dacă = a) desigur că nu; b) (în construcții negative) nu mai încape îndoială că... – De⁴ + că.

DÁCĂ conj. 1. (condițional) de. (Doar ~ n-ar pleca.) 2. (condițional) când, (pop.) de. (Ce pot face sfaturile mele, ~ nici lacrimile nu folosesc?) 3. (condițional) (înv. și reg.) că. (Ce folos că vin, ~ nu-l găsesc!) 4. (temporal) când. (~ vede că pleacă, se duce după el.) 5. (temporal) de. (~ va fi să plec ...) 6. (cauzal) deoarece, fiindcă, întrucât, (pop.) unde. (~ nu știe să scrie, merge de la unul la altul.)

dácă (limba) s. f., g.-d. art. dácei

dácă conjcț.

dácă, în Munt. vest. dáca, vechĭ deácă și déca (și azĭ deca în Mac. și Serbia) conj. condițională (din de și ca): Dacă (saŭ de) vreĭ pace, prepară-te de războĭ. Prepară-te de războĭ dacă (saŭ de) vreĭ pace (fără virgulă). Daca’ĭ știut, de n’ĭ spus? De ce n’aĭ spus daca’ĭ știut? Nu e vina luĭ dacă (saŭ că) n’a văzut. În unire cu indicativu înlocuĭește un gerundiŭ: Dacă văzu împăratu că..., văzînd împăratu că... Dac’auzi că..., auzind că. În fraze eliptice exclamative: Dacă-țĭ place! (sub-înț. dacă nu, dă-mĭ pace!). Dacă și tu nu te maĭ astîmperĭ! (sub-înț. aĭ căzut cu mînile’n noroĭ, vorbind de un copil neastîmpărat ș.a.). V și de (conj.), deși și și.

DAC, -Ă, daci, -ce, adj. s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la Dacia sau la populația ei, privitor la Dacia sau la populația ei; dacic. 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația de bază a Daciei. – Din lat. Dacus.

DAC¹ ~că (~ci, ~ce) ist. Care aparținea Daciei sau populației ei; din Dacia. /<lat. Dacus

DAC² ~că (~ci, ~ce) m. și f. ist. Persoană care făcea parte din populația de bază a Daciei. /<lat. Dacus

DÁCĂ¹ f. mai ales art. ist. Limba dacilor. /<lat. Dacus

DÁCĂ² conj. 1) (exprimă un raport condițional) În caz că. Dacă va ploua, vom avea roadă. 2) (exprimă un raport cauzal) Fiindcă; precum că; deoarece; pentru că; dat fiind că; întrucât; de vreme ce; o dată ce. Dacă nu știa singur, umbla de la unul la altul. 3) (exprimă un raport temporal) Când; după ce. Dacă se face ziuă, plec mai departe. 4) (exprimă un raport completiv) El întreabă dacă pleci. 5) (servește drept mijloc de introducere a propozițiilor optative independente) De. Dacă s-ar face ziuă! 6) (exprimă un raport concesiv) Deși; cu toate că. Chiar dacă e timp rău, avionul va decola. / de + ca

DAC s., adj. 1. s. get. (~ii erau numiți geți de către greci.) 2. adj. dacic, get, getic. (Populația ~.)

dac adj. m., s. m., pl. daci; f. sg. dácă, pl. dáce

dac, -ă s. (lat. Dacus). Locuitor al Daciiĭ. Adj. Din Dacia, dacic: arme dace.

daco-román, -ă s. și adj. Roman din Dacia, Român de la Dunăre și Carpațĭ (față de Macedo-roman, Istro-roman).

DÁCĂ (< de ³ + că) conj. 1. (Introduce o propoziție condițională) În cazul că..., presupunând că..., de. 2. (Introduce o propoziție optativă) Numai de... Dacă aș ajunge mai repede acasă. 3. (Introduce o propoziție temporală, uneori cu nuanță condițională sau cauzală) Când, de îndată ce, după ce. 4. (Introduce o propoziție cauzală) Fiindcă, pentru că, deoarece. 5. (Introduce o propoziție interogativă în stilul indirect) Că, de... Te întreb dacă dorești ceva. 6. (Cu valoare adverbială) Cu greu, abia. Cu banii aceștia dacă mi-oi cumpăra un costum. 7. (LOG.) Dacă...atunci = constantă logică exprimând raporturi de implicație, relații de inferență, funcții de adevăr. Dacă și numai dacă = constantă logică exprimând condiționarea exclusivă între stările de fapt, echivalența logică, funcția de adevăr a echivalenței.

DAC, -Ă (< lat. Dacus; gr. Dakos) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Denumire dată în izvoarele antice populației autohtone tracice din spațiul carpato-danubian, cu care romanii au venit în contact în sec. 2 î. Hr.—3 d. Hr. Centrul puterii lor a fost în Transilvania. Începând din sec. 1 î. Hr. numele de d. apare alternativ cu acela de geți. Romanizați, d. sunt elementul etnic principal al etnogenezei românilor, popor de limbă romanică. V. Dacia, geto-daci, geți. ◊ Dacii liberi = denumire dată de istoriografia românească modernă și con¬temporană triburilor geto-dace care nu au fost înglobate în prov. Moesia și Dacia și care au continuat să locuiască în terit. lor (sec. 2—3 d. Hr.), situate la V, E, NE sau S de respectivele prov. romane. Numeroși împărați romani au adoptat, după luptele purtate împotriva lor, titlurile triumfale de Dacicus Maximus și Carpicus Maximus. Deși sunt caracterizați printr-o civilizație materială și spirituală asemănătoare cu aceea a geto-dacilor cuprinși între granițele romane, particularități specifice îi definesc arheologic pe carpi (așezați între Munții Carpați și Prut), pe d.l. din Muntenia, creatori ai culturii de tip Militari-Chilia, pe costobocii de pe cursul mijlociu și superior al Nistrului, creatori ai culturii Lipița, și pe d.l. din Banat, Crișana și Maramureș, creatori ai culturii Sântana-Arad. 2. Adj. Care se referă la daci (1). ◊ Limba d. = limbă indo-europeană dispărută vorbită de daci.

RĂZBOAIELE DACO-ROMANE, denumire a celor două războaie, purtate de statul dac condus de Decebal, împotriva Imp. Roman. Primul război daco-roman (101-102). Decebal a continuat politica de întărire a statului dac, nerespectând obligațiile impuse de situația de rege clientelar Romei, în urma păcii încheiate cu statul roman în 89, amenințând stăpânirea romană la Dunăre. În fața acestui pericol, Traian, în fruntea a c. 13-14 legiuni, a trecut Dunărea, și, prin Banat, s-a îndreptat spre centrul statului dac. Profitând de răgazul prilejuit de încetarea temporară a ofensivei romane, în iarna anului 101/102, dacii, aliați cu roxolanii și unele popoare germanice, au atacat garnizoanele romane din Dobrogea. Sunt însă înfrânți în bătălia de la Adamclisi. În primăvara anului 102, Traian l-a învins, la Tapae, pe Decebal, care, nevoit să încheie pacea, s-a obligat să cedeze unele teritorii, să renunțe la o politică externă proprie etc. ◊ Al doilea război daco-roman (105-106). Condițiile păcii din 102 fiind încălcate de către daci, romanii au organizat o nouă campanie, atacând din mai multe direcții zona cetăților fortificate din M-ții Orăștiei. După căderea Sarmizegetusei, Decebal s-a sinucis. Dacia a fost transformată în prov. romană (106).