Dex dantură

DANTÚRĂ, danturi, s. f. 1. Totalitatea dinților unei persoane; p. ext. felul în care sunt înșirați și alcătuiți dinții; dentiție. ◊ Dantură (falsă) = proteză dentară. 2. Ansamblu format din dinții unor organe de mașini sau scule (roți dințate, freze, broșe etc.). – Din fr. denture.

DANTÚRĂ f. 1) Totalitate a dinților (din gură); dentiție. ◊ ~ falsă proteză dentară. 2) Fel în care sunt aranjați dinții pe maxilar; dentiție. 3) tehn. Ansamblul dinților unei roți. [G.-D. danturii] /<fr. denture

DANTÚRĂ s.f. 1. Totalitatea dinților unui om; (p. ext.) felul în care sunt așezați dinții. 2. Ansamblu format de dinții unor organe de mașini sau de utilaj (freze, pile, burghie etc.)- [Var. dentură s.f. / < fr. denture].

DANTÚRĂ s. f. 1. totalitatea dinților unui om. ◊ dentiție (3). 2. ansamblu al dinților unor organe de mașini sau de utilaje. (< fr. denture)

DANTÚRĂ s. dentiție. (Are o ~ perfectă.)

dantúră s. f., g.-d. art. dantúrii; pl. dantúri

DANTURÁ, danturez, vb. I. Tranz. A tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale. – Din dantură.

A DANTURÁ ~éz tranz. tehn. (roți) A înzestra cu dantură (cu ajutorul unei freze speciale). /Din dantură

DANTURÁ vb. I. tr. A tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale. [< dantură].

DANTURÁ vb. tr. a tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale. (< dantură)

danturá vb., ind. prez. 1 sg. danturéz, 3 sg. și pl. dantureáză