Dex dascăl

DÁSCĂL, dascăli, s. m. 1. (Înv.) Învățător (la țară); p. ext. profesor. ♦ (Rar) Om de știință; învățat, savant. 2. Fig. Inițiator sau propagator al unei doctrine; îndrumător într-un anumit domeniu. 3. Cântăreț de biserică, diac, psalt, cantor. – Din bg., scr. daskal, Cf. ngr. didáskalos.

DÁSCĂL s. 1. v. profesor. 2. v. învățător. 3. v. institutor. 4. (BIS.) cântăreț, diac, paracliser, psalt, țârcovnic, (Transilv.) cantor, făt, (înv.) eclisiarh, grămătic. (~ul îl ajută pe preot la oficierea slujbei.)

DÁSCĂL s. v. călăuză, îndrumător, povățuitor, preceptor, sfătuitor, sfetnic.

dáscăl (dáscăli), s. m. – 1. Institutor, profesor. – 2. Cantor. – Var. dascal, (înv.) didascal. Mr., megl. dascal. Ngr. δάσϰαλος, din gr. διδάσϰαλος (Cihac, II, 654; Murnu 16; Tiktin; Gáldi 172; Candrea; Scriban); cf. alb. dhaskalj, bg., sb. daskal (Vasmer, Gr., 51). – Der. dăscălaș, s. m. (dim. peiorativ al lui dascăl); dăscăleci, s. m. (dăscălaș); dăscălesc, adv. (profesoral; didactic); dăscălește, adv. (în mod didactic); dăscăliță, s. f. (învățătoare; nevastă de dascăl); dăscălime, s. f. (mulțime de dascăli); dăscălicesc, adj. (erudit); dăscălie, s. f. (instrucție, învățătură; știință; profesiunea de dascăl); dăscăli, vb. (a sfătui, a călăuzi; a orienta; a dojeni, a face observații; a plictisi cu discursuri, a ține predici).

dáscăl s. m., pl. dáscăli

DÁSCĂL ~i m. 1) Cântăreț în biserică; psalt. 2) înv. Invățător (la țară). 3) fig. Îndrumător într-un anumit domeniu. 4) fig. Propagator al unei concepții, învățături. /< bulg., sl. daskal

dáscal și dáscăl m., pl. lĭ (ngr. dáskalos, vgr. didáskalos, d. didásko, din didák-sko, învăț pe altu. V. didactic). Învățător, institutor, profesor. Cîntăreț de biserică (fiind-că odinioară școala era o anexă a bisericiĭ).