Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: dator (adjectiv) , datori (verb tranzitiv)   
DATORÍ vb. IV. v. datora.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DATÓR, -OÁRE, datori, -oare, adj. 1. Care are de plătit cuiva o datorie (bănească). ◊ Expr. Dator vândut = plin de datorii. A scoate pe cineva dator = a-i pretinde cuiva achitarea unei sume pe care nu o datorează. ♦ Îndatorat fața de cineva pentru un serviciu, un sprijin etc. 2. Obligat (moralicește sau prin lege, printr-o învoială) să facă ceva. – Lat. debitorius (după da2).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DATÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care datorează ceva; care are obligația de a restitui o datorie (bănească). ◊ A socoti (pe cineva) ~ a pretinde cuiva o datorie în mod neîntemeiat. ~ vândut care este încurcat în datorii bănești. 2) Care are obligația morală sau materială de a acționa într-un anumit fel; obligat. 3) Care este obligat moral la recunoștință (pentru un anumit serviciu); îndatorat. /<lat. debitorius
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DATÓR adj. 1. îndatorat. (Om ~ cu bani.) 2. obligat. (Sunt ~ să fac acest lucru.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
DATÓR s. v. datorie, îndatorire, însărcinare, obligație, sarcină.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
datór (datoáre), adj.1. Care are de plătit o datorie, debitor. – 2. Obligat. – Var. datoriu, (Trans., Banat) dător(i), detori(u). Mr. dător. Lat. *dĕbĭtorius, în loc de dĕbĭtor (Cipariu, Gram., 86; Pușcariu 486; Candrea-Dens., 473; REW 2492; Tiktin; Candrea); cf. prov., sp. deudor, port. devedor. Vocalismul indică producerea unei contaminări semantic normală, cu dare.Der. datoriu, s. n. (înv., datorie, obligație); datori (var. datora), vb. (a face datorii; a trebui); datorie, s. f. (sumă de bani sau orice alt bun datorat cuiva; obligație morală); datorință, s. f. (înv., datorie, obligație); datornic, s. m. (dator, debitor), fără a părea important de decis dacă vine de la datorie (Graur, Noms dágent, 26), sau de la dator (Pușcariu, Dacor., VII, 446); îndatori (var. îndatora), vb. (a da credit, a da împrumut; a obliga); îndatoritor, adj. (generos, serviabil), alb. dëtürë „datorie”, detores „datornic” (cf. Meyer 66) ar putea proveni din rom.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
datór adj. m., pl. datóri; f. sg. și pl. datoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
datór și (vechĭ) detór, -oáre adj. (lat. debitor, id., de unde s’a făcut debtor, deutor, apoĭ, supt infl. luĭ dat, dator; pv. sp. deudor, pg. devedor). Debitor: am rămas dator un franc, cu un franc. Dator vîndut, foarte dator. Obligat: eștĭ dator să facĭ asta.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
datorésc v. tr. (d. dator). Îs dator: a datori un franc la pitar saŭ pitaruluĭ. Îs obligat: datorim patriiĭ viața. – Și datorez (ca îndatorez).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)