Dex de

DE¹ conj. I. (Exprimă raporturi de subordonare) 1. (Introduce o propoziție condițională) În cazul că, dacă. 2. (Precedat de „și” introduce o propoziție concesivă) Cu toate că, deși, și dacă. Obraznicul, și de-i cu obraz, tot fără obraz se poartă. ♦ Chiar dacă. 3. (Introduce o propoziție finală) Ca (să), pentru ca (să). 4. (Introduce o propoziție consecutivă) Încât, că. 5. (În legătură cu „ce”, introduce o propoziție cauzală) Fiindcă, pentru că. 6. (Introduce o propoziție subiectivă) Dacă. ♦ Că. 7. (Introduce o propoziție interogativă indirectă) Dacă. 8. (Introduce o propoziție completivă directă sau indirectă) Să. 9. (Introduce o propoziție atributivă) Are obicei de aruncă scrisorile. 10. (Introduce o propoziție predicativă) În așa fel încât, în situația să... II. (Exprimă raporturi de coordonare) 1. (Pop.: leagă două propoziții copulative) Și. 2. (În corelație cu sine însuși, introduce propoziții disjunctive) Sau... sau, ori... ori. III. (Introduce propoziții optative) O, dacă...! IV. (În expr.) De ce... de ce sau de ce... de aceea..., de ce... tot... = cu cât... cu atât... – Cf. alb. de.

DE² interj. 1. Introduce afirmații și replici, exprimând: a) nedumerire, șovăială, nesiguranță; b) resemnare; c) nepăsare față de cineva. Apoi de! ce să-ți fac!; d) supărare; e) ironie. 2. (Introduce replici care exprimă o atitudine de negare sau de dezaprobare) Ia te uită, asta-i acum. [Var.: (1, reg.) dă, (2, pop.) dec interj.] – Onomatopee.

DE³ interj. Exclamație cu care se îndeamnă caii la mers. – Onomatopee.

DE⁴ prep. I. (Introduce un atribut) 1. (Atributul exprimă natura obiectului determinat) Spirit de inițiativă. Vinde țesături de cele mai noi. ♦ (În titlurile de noblețe) Ducele de Burgundia. 2. (Atributul exprimă materia) a) (Materia propriu-zisă din care este confecționat un lucru) Făcut din... Căsuța lui de paiantă. b) (Determinând un substantiv cu înțeles colectiv, atributul arată elementele constitutive) Compus din... Roiuri de albine. 3. (Atributul arată conținutul) Care conține, cu. Un pahar de apă. 4. (Atributul exprimă un raport de filiație) Un pui de căprioară. 5. (Atributul arată apartenența) Crengi de copac. 6. (Atributul arată autorul) Un tablou de Țuculescu. 7. (Atributul determinând substantive de origine verbală sau cu sens verbal, arată:) a) (Subiectul acțiunii) Început de toamnă; b) (Obiectul acțiunii) Constructor de vagoane. 8. (Atributul exprimă relația) În ce privește. Prieten de joacă. 9. (Atributul arată locul) a) (locul existenței) Care se găsește (în, la), din partea... ◊ (În nume topice) Filipeștii de Pădure; b) (punctul de plecare în spațiu) Plecarea de acasă; c) (atributul exprimă concomitent și natura obiectului determinat) Aer de munte. 10. (Atributul arată timpul) Care trăiește sau se petrece în timpul..., care datează din... Plănuiau amândoi viața lor de mâine. ◊ Loc. adj. De zi cu zi = zilnic. 11. (Atributul arată proveniența) Cizme de împrumut. 12. (Atributul arată destinația obiectului determinat) Sală de dans. 13. (Atributul reprezintă termenul care în realitate este determinat de calificativul precedent) Primi o frumusețe de cupă. ◊ Loc. adj. Fel de fel de... = felurite. II (Introduce un nume predicativ) 1. (Numele predicativ exprimă natura obiectului determinat) Cine e de vină? ◊ Expr. A fi de... = a avea... Suntem de aceeași vârstă. ♦ (Numele predicativ arată materia) Făcut din... Haina e de tergal. ♦ (Numele predicativ exprimă apartenența) Era de-ai noștri. 2. (Predicatul nominal, alcătuit din verbul „a fi” și un supin, exprimă necesitatea) E de preferat să vii. III (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. (Complementul arată locul de plecare al acțiunii) Din locul... (sau dintr-un loc). Se ridică de jos. 2. Complementul arată locul unde se petrece acțiunea) În, la. IV (Introduce un complement circumstanțial de timp) 1. (Complementul arată momentul intițial al acțiunii) Începând cu... De mâine. 2. (Complementul arată timpul în care se petrece acțiunea) La, cu ocazia... De Anul Nou merg la mama. 3. (Leagă elemente de același fel care se succedă în timp) După, cu: a) (în construcții cu funcțiune de complement circumstanțial de timp) Zi de zi. An de an; b) (în construcții cu funcțiune de complement circumstanțial de mod) Fir de fir; c) (în construcții cu funcțiune de complement circumstanțial de loc) Casă de casă = (în toate casele, pretutindeni); d) (în construcții cu funcțiune de complement direct) Om de om (= pe toți oamenii); e) în construcții cu funcțiune de subiect) Trece spre miazănoapte nor de nor. 4. (Complementul are sens iterativ) A văzut filmul de trei ori. V. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Din cauza... ♦ (Complementul este exprimat prin adjective) Din cauză că sunt (ești etc.) sau eram (am fost etc.)... Și plângeam de supărată. VI. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru. Roșii de salată. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la supin) Ca să..., pentru a... VII (Introduce un complement circumstanțial de mod) 1. (În loc. adv.) De fapt. De bună seamă. 2. (Complementul arată cantitatea, măsura) Ușă înaltă de trei metri. ♦ (Complementul arată mijlocul de schimbare, de cumpărare sau de vânzare) În schimbul a..., cu..., pentru... 3. (Complementul are și sens consecutiv; în loc. adj. și adv.) De moarte = îngrozitor, teribil. De minune = admirabil. De mama focului = cu mare intensitate, în gradul cel mai înalt. 4. (Complementul determină un adjectiv sau un adverb la gradul pozitiv) Aud cât se poate de bine. ♦ (Determinând un adverb la gradul comparativ, complementul exprimă gradul de comparație) Mai presus de toate îmi place muzica. VIII. (Introduce un complement circumstanțial de relație) În ce privește, cât despre, privitor la...: a) (complementul determină un adjectiv) Bun de gură; b) (complementul determină o construcție folosită ca termen de comparație) De iute, e iute ca focul; c) (complementul determină un verb) De foame aș răbda, dar mi-e somn. IX. (Introduce un complement de agent) Aceste adunări se convocau de sindicatul întreprinderii. X. (Introduce un complement indirect) 1. (După verbe) S-a apropiat de mine. 2. (După expresii verbale ca „e bine” si după interjeții ca „vai”) Pentru. ◊ Expr. A fi ceva (sau a nu fi nimic) de cineva (sau de capul cuiva) = a avea o oarecare valoare (sau a nu avea nici una). 3. (După verbe ca „a lua”, „a lăsa” etc.) Ca, drept. M-a luat de nebun. 4. (În legătură cu construcții distributive) Pentru. S-au împărțit câte trei cărți de om. 5. (După adjective ca „vrednic”, „demn”, „bucuros”, etc.) Bucuros de oaspeți. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la infinitiv) Capabil de a învăța. XI. (În construcții cu funcțiune de complement direct) 1. (Complementul are sens partitiv) Ceva din, o parte din... Învățăm de toate. 2. (Complementul este exprimat printr-un subiect) În ce privește, cu. Am terminat de scris. ◊ Expr. A avea de (+ supin) = a trebui să..., a voi... 3. (Pop.; înaintea unui verb la infinitiv) A încetat de a plânge. 4. (În imprecații) Bat-o Dumnezeu de babă. XII. (În construcții cu funcțiune de subiect) 1. (Pop.; Construcția prepozițională are sens partitiv) Scrie cu argințel, Că de-acela-i puțintel. 2. (Subiectul este exprimat printr-un verb la supin) E ușor de văzut. XIII. 1. (Face legătura dintre numerale c*******e și substantivele determinate) a) (după majoritatea numeralelor c*******e de la 20 în sus) O mie de lei; b) (după numeralele cu valoare nehotărâtă, ca „zeci”, „sute” etc.) Mii de fluturi mici albaștri; c) (în structura numeralelor c*******e de la 20.000 în sus, înaintea pluralului „mii”) O sută de mii. 2. (face legătura dintre articolul adjectival „cel, cea” și numeralul ordinal, începând de la „al doilea”, „a doua”) Celui de-al treilea lan. XIV. Element de compunere, formând cuvinte care se scriu împreună, locuțiuni care se scriu în două sau mai multe cuvinte. 1. În adverbe sau locuțiuni adverbiale, ca: deasupra, dedesubt, de aceea, de cu seară etc; 2. În prepoziții sau locuțiuni prepoziționale, ca: despre, dintre, dinaintea, de dindărătul etc. 3. În conjuncții sau locuțiuni conjuncționale, ca: de cum, de când, de vreme ce, deoarece etc. 4. (Rar) Formează substantive, adjective și verbe, ca: decurge, dedulci, demâncare, deplin. – Lat. de.

DE⁵ pron. rel. invar. (Pop.) Care, ce. Omul de-l văzuși. – Et. nec.

DE¹- pref. „eliminare, opoziție, îndepărtare, separare”. (< fr. dé-, cf. lat. de, fără)

DE²- elem. des-.

de² / dec / deh interj.

de³ (pop.) pr. invar.

de¹ conjcț., prep.

DE conj. 1. (condițional) dacă. (Doar ~ n-ar veni astăzi.) 2. (consecutiv) că, încât, (înv. și pop.) cât. (Gemea ~ îți era mai mare mila.) 3. (temporal) dacă. (~ va fi să plec ...) 4. (completiv) să, și. (Stai ~ mă așteaptă.)

DE conj. v. când, dacă.

DE prep. 1. (arată conținutul). (Un pahar ~ apă.) 2. (temporal) cu, după. (Zi ~ zi.) 3. (local) în. (O trece ~ partea cealaltă a drumului.) 4. (arată scopul) pentru. (Plantă ~ sămânță.) 5. (arată scopul) ca, drept, pentru, spre. (~ încercare; ~ exemplu.) 6. (arată natura, proveniența) din. (Făină ~ porumb; masă ~ brad.) 7. (arată obiectul) (înv.) pregiur. (Avea grijă ~ oaspeți.) 8. (arată obiectul) despre. (E vorba ~ el.)

DE pron. v. care, ce.

de prep. – 1. Indică punctul de proveniență: de undeva, de dincolo de moarte (Goga). – 2. Indică motivul, cauza: degetele rebegite de frig (Macedonski). – 3. Din (indică ceea ce conține): o cupă de aur (Bălcescu). – 4. Cu (indică ceea ce conține). – 5. Indică echivalența cu o unitate de măsură. – 6. (Înv.) Prin (indică mijlocul): de bunătatea făpturiei cunosc pre Ziditoriu (Coresi). – 7. Pentru (indică scopul sau finalitatea): cum dorește cerbul fîntîna (Dosoftei); Florica nu-i de tine (Alecsandri). – 8. Indică separația. – 9. Funcție partitivă: de toate cele ce i-au trebuit (Neculce). – 10. Funcție distributivă. – 11. Funcție ordinală. – 12. La (indică direcția). – 13. (Înv.) Ca, decît (funcție comparativă): de vulpile și păsările mai sărac iaste (Coresi), (astăzi se preferă decît). – 14. Funcție atributivă: ai făcut moarte de Grec (Alecsandri); nevasta i-a murit de tînără (Sadoveanu). – 15. Care (funcție relativă): era un om de avea o rană (Dosoftei). – 16. Funcție copulativă: prostul de Ion. – 17. Funcție expletivă: ori tu n’ai văzut de-un zid păsărit (Popular Tocilescu). – Mr., megl. di, istr. de. Lat. de (Pușcariu 491; Candrea-Dens., 474; REW 2488; Tiktin); cf. it. di, prov., fr., cat., sp., port. de. Cf. cuvîntul următor. În compunerea de-a forma cu s. și adj. un mare număr de locuțiuni adv. Cf. Moser 418-20. Comp. dacă, conj. (de cînd, cînd, introduce o subordonată temporală; cu condiția, introduce o subordonată condițională), rezultat al lui de și că, cf. fr. dès que sp. desde que. Compunerea ar putea fi romanică, forma intermediară deacă, cu e diftongat, apare în sec. XVI-XVII (Tiktin și Scriban o consideră a proveni de la de și ca). Cf. N. Drăganu, Conj. de și dacă, Dacor., III, 251-84. Miklosich, Et. Wb., deducea din rom. rut. dak „astfel”, bg. dakle „astăzi”, ceea ce nu pare posibil (cf. Berneker 177). Decît, conj. (ca, introduce al doilea membru al unei comparații de neegalitate; ci, mai curînd, contrapune un concept afirmativ unui concept negativ anterior; numai, doar, funcție adv.), de la de și cît (cf. numaidecît, adv., imediat; nicidecît adv., în nici un caz). Deci, adv. (atunci; prin urmare, așa fiind, introduce concluzia unui silogism), de la de și aci (înv., deci), cf. de aci înainte, fr. dorénavant. Din, prep. (de la, indică punctul de plecare, începutul, momentul inițial, cauza, materia, instrumentul, modul, partea), comp. de la de și în (în texte din sec. XVI, deîn, den). Cf. dintre, prep. (de) comp. de la de și între, cf. gal. înv. dentre; dintru, prep. (de la), comp. de la de și întru. – Din (mr., megl. din) formează de asemenea loc. adv., cf. dinafară; dinapoi; dinăuntru; dincoace; dincolo; dindată etc. În general, acestor comp. le corespund formațiile respective cu prep. în: înafară, înapoi, etc. Cf. dar.

de conj. – 1. Și (funcție copulativă): abia au scăpat puținei de au fugit (Neculce). – 2. Pentru (funcție consecutivă): fu trimis de liniști tulburările (Bălcescu); se uscase de se făcuse cîrlig (Ispirescu). – 3. Dacă (funcție condițională): de nu era bărbatu-meu, puteai să mori (Alecsandri). Este neîndoios cuvînt identic cu prep. de. Funcția copulativă coincide cu uzul lui de relativ (15 și 16); iar funcția consecutivă coicide cu uzul lui de 7 anterior. Totuși, se consideră adesea că este vorba de un cuvînt diferit; după Cihac, II, 92, ar deriva de la conj. sl. de, rus. de „pentru că”, slov. de „pentru ca”; iar Tiktin se gîndește la alb. the „și”.

de interj. – Ia te uită, asta-i acum (exprimă o reticență, adesea pur și simplu emfatică). Var. (Mold.) dec, deh. – Mr. de. Creație expresivă, cf. ngr. ντέ, alb., sb., cr. de. Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 275 credea că este vorba de un cuvînt dac.

de-. – Prefix neologic, care adaugă anumitor cuvinte ideea de privațiune sau suprimare: decolora, denatura, deplasa etc. În marea majoritate a cazurilor, aparține împrumuturilor străine, în general din fr.; nu pare a fi fost productiv în cadrul rom.

de conjcț., prep., pr. invar.

2) de saŭ dă (și ngr. de, scris nte, haĭ, haĭde): De! Știŭ eŭ ce să fac?! De! Fă cum vreĭ! Arată și ironia: Apoĭ de! Deștepțĭ ca tine maĭ rar!

3) de, interj. de mînat calu, ca și hi: de, cal!

de- (lat. de) pref. care în cuv. moderne arată- arată privațiunea, risipirea, depărtarea, înjosirea și corespunde cu des-, dis-, -s: decolorez saŭ descolorez, debandadă, detronare, degradare.

1) de prep. (lat. de; în est mrom. și it. di, pv. cat. sp. pg. de). 1) Despre: a vorbi, a se interesa de cineva, de ceva. (vechĭ: De neamu Moldovenilor). 2) De către: e lăudat de toată lumea; Cartaginea a fost nimicită de Romanĭ. 3) Din partea, din cauza: mă tem de lupĭ, mă mir de tine, bolnav de frigurĭ, rîde de bucurie, scînteĭază de inteligență, îĭ pute urma de leneș (subînț. ce e = e așa de... în cît), e mort de beat, mort de frică, tremură de slab, ĭeșit de soare. 4) Din, făcut din, consistînd din: pahar de aur, pod de fer. 5) Arată conținutu: un pahar de apă (nu cu apă, căcĭ e vorba de conținut: am băut un pahar de apă, adică „conținutu, nu paharu”), un vagon de lemne, o căruță de Jidanĭ (plină de Jidanĭ). 6) Arată scopu, destinațiunea (= pentru): un pahar de apă, o lingură de supă, o umbrelă de ploaĭe, pușcă de vînat (de vînătoare), apă de băut, lemne de ars (orĭ de foc), casă de închiriat, bilet de întors, om bun de bătut, praf de pușcă, drum de care, trenu de Galațĭ, ne gătim de drum, casă de vînzare, n’am (adică „banĭ”) de birjă, aci e de mine, (e bine să trăĭesc eŭ), aci e de trăit. 7) Arată originea, proveniența (= de la): șoĭm de munte, brînză de Brăila, trenu de (= de la) Galațĭ, de acĭ, de după ușă, de supt pat, de acolo, de unde (V. unde), de acasă, de la plug, de la școală, cal de furat (provenit din furt), vin de cel bun (din cel bun), un prieten de aĭ meĭ (fals de al meŭ. Numai cu numele materiale se poate zice un vin de al meŭ, adică „dintr’al meŭ”), un vin de cel bun, din cel bun. 8) Arată genitivu partitiv: un cel de ceĭ bunĭ, cireșe de cele marĭ, ardeĭ de ăĭ de nu ustură (în vest, adică „de ceĭ care nu ustură”), de ale lumiĭ (lucrurĭ dintr’ale lumiĭ), de ale armateĭ, de ale satuluĭ. 9) Arată timpu de cînd: a murit de tînăr, a plecat din țară de copil, a ars de viŭ, copiiĭ aŭ mîncat poamele de crude, căpitan de 30 de anĭ (în etate orĭ în funcțiune), de ĭeri, de mîne, de cu noapte, de cu ĭarnă, de vreme (din vreme); încă de purcesul luĭ Jigmond (N. Cost. 1, 487), de la plecarea luĭ. 10) Arată separațiunea: a despărți oile de capre, a curăța lemnu de coajă. 11) Arată relațiunea, contactu: corabia s’a izbit de stîncă, calu e legat de gard, scara e rezemată de zid. 12) Se unește cu numeralele c*******e de la 19 în sus: 20 de oamenĭ, și cu cele adverbiale de la 2 în sus: de doŭă orĭ, de opt orĭ. 13) Servește la comparațiune: copacu e tot așa de înalt ca casa, vulturu se suĭe maĭ sus de nourĭ saŭ de cît nouriĭ (V. cît), eraŭ maĭ mulț (saŭ maĭ mulțĭ) de saŭ de cît saŭ ca opt oamenĭ. 14) Arată punctu concernut: greŭ de (saŭ la) cap, scurt de (saŭ la) coadă, bun de (saŭ la) gură; de vorbit, poate vorbi, dar nu poate merge; de urat, am maĭ ura, dar ne e că vom însera (versurĭ dintr’o colindă). 15) Servește la formarea locuțiunilor adjectivale și adverbiale și a genitivuluĭ prepozițional: de față (prezent), oameniĭ ceĭ de față, copil de țîță (care suge), de ajuns (suficient), de fel, de loc (nicĭ de cum), degeaba, degrabă (în grabă), ministeru de justiție (l justițiiĭ), schit de călugărĭ (călugăresc). 16) În unire cu a 4, formează o mulțime de loc. adverbiale saŭ adjectivale: de-a valma, de-a berbealecu, de-a dura, de-a tumba, de-a rostogolu, de-a lungu, de-a latu, de-a curmezișu, copiiĭ se joacă de-a baba oarba, de-a hoțiĭ, de-a ascunsu; perceptoru o probozea de-a biruluĭ (nord), o urmărea cu de ale biruluĭ, cu biru. De pe, de deasupra: ĭa ceașca de pe masă, ĭa greutatea de pe mine (Fals copie de pe natură. Corect e după natură, ca fr. d’aprée nature, germ. nach der natur, cum zicĭ după fantazie, după gustu meŭ, după placu meŭ). Conj. 1) Dacă (maĭ ales înainte de vocale, dar și în ainte de de consonante): de-ar și așa; de vreĭ orĭ de nu vreĭ; o, de-așĭ fi sănătos! 2) Vest. Deși, și de, și dacă, măcar că, cu toate că (concesiv): găina, de e pasăre, când bea apă, tot se uĭtă și ĭa la Dumnezeŭ (Isp.) 3) În cît (consecutiv): plînge de ți se rupe inima, nu știŭ ce are de plînge, e frumoasă de te uĭmește, e leneș de-ĭ pute urma. 4) Ca să (cu ind.): am stat de am scris, haĭ de mănîncă, du-te de te plimbă!. De ce... de ce saŭ de ce... de aceĭa, cu cît... cu atît: de ce-ĭ daĭ, de ce maĭ cere. V. ce și după.

CHEMIN DE FER subst. Joc de noroc asemănător cu bacaraua. [Pr.: șmen dö fér] – Cuv. fr.

PRINCE DE GALLES subst. Țesătură de lână cu linii fine încrucișate care formează carouri într-o tentă uniformă, pe un fond deschis. [Pr.: prens dë gal] – Cuv. fr.

DE¹ conj. 1) (exprimă un raport condițional) Dacă; în caz că. De voi prinde a cânta, munții toți s-or legăna. 2) (exprimă un raport concesiv) Cu toate că; deși. 3) (exprimă un raport completiv) Că. Se întâmplă de pleacă mai înainte. 4) Și. Pleacă de-ți fă datoria. 5) Ori. De plecăm, de nu plecăm, rămâne totul neschimbat. /cf. alb. de

DE² prep. 1) (exprimă un raport calificativ, indicând apartenența, calitatea, proveniența, timpul, locul, originea, destinația, posesorul etc.) Un pahar de apă. Voce de bărbat. O felie de pâine. Moară de vânt. Mașină de spălat. Lucru de mână. Schimb de păreri. Coleg de clasă. Gazetă de perete. 2) (exprimă raporturi circumstanțiale, indicând modul, timpul, locul, cauza, scopul etc.) Se face de rușine. A plecat de ieri. Pleacă de acolo. Lucrează de ieri. A repetat de mai multe ori. Bun de glume. Bun de vânzare. 3) (exprimă raporturi completive, indicând obiectul, agentul unei acțiuni) Are de lucru. S-a aflat de el. Este demn de laudă. 4) (servește drept indice al supinului) De vândut. De legănat. De învățat. 5) (exprimă raporturi spațiale, indicând locul situării dincolo de un oarecare obiect) S-a uitat de după ușă. A apărut de după deal. 6) (exprimă raporturi temporale, indicând momentul inițial) A veni de cu zori. Culcatul de cu seară... 7) (exprimă raporturi de agent) Aceste obiecte au fost confecționate de către țărani. 8) (exprimă raporturi spațiale, indicând locul situării) S-a sculat de la masă. A plecat de la oraș. 9) (exprimă raporturi temporale, indicând momentul inițial) Este un an de la balul de absolvire al liceului. 10) (exprimă raporturi spațiale, relevând locul situat în imediată apropiere de ceva sau de cineva.) S-a dus de lângă casă. Livada de lingă sat. 11) (exprimă raporturi spațiale, indicând locul de la suprafața unui obiect) A strânge recolta de pe câmp. Fructele de pe copac. 12) (exprimă raporturi temporale, indicând momentul inițial cu o anumită aproximație) S-a eliberat de pe la amiază. 13) (exprimă raporturi relaționale, indicând obiectul de referire) Secția agricolă de pe lângă Guvernul Moldovei. 14) (exprimă raporturi locative, indicând locul de dincolo de ceva) Vești de peste hotare. 15) (exprimă raporturi locative, indicând locul cu o anumită aproximație) Au apărut de prin alte localități. Oameni de prin părțile Orheiului. 16) (exprimă raporturi temporale, indicând momentul inițial cu o anumită aproximație) Lucrează de prin luna august. 17) (exprimă raporturi spațiale, indicând locul dintre mai multe obiecte) Spațiul de printre clădiri. 18) (exprimă raporturi calificative limitative, indicând momentul final) Sforțările de până acum. 19) (exprimă raporturi calificative limitative, indicând un oarecare fapt ce constituie o limită) Situația social-politică de până la război. 20) (exprimă raporturi spațiale, indicând locul situat mai jos de ceva sau de cineva) A fost scos de sub mașină. /<lat. de

DE³ interj. 1) (se folosește pentru a exprima o atitudine de neîncredere, nedumerire, șovăială, nepăsare etc.) De, ce să faci. 2) (se folosește pentru a îndemna caii la mers). /Onomat.

CHEMIN DE FER s.n. Joc de noroc asemănător bacaralei, la care fiecare jucător devine pe rând bancher (2). [Pron. șmen dö fer. / < fr. chemin de fer].

DE FÁCTO loc. adv. Formulă diplomatică folosită pentru recunoașterea unui fapt politic prin însăși existența faptului. [< lat. de facto – de fapt].

CHEMIN DE FER [ȘMEN DÖ FER] s. n. inv. joc de noroc asemănător bacaralei, la care fiecare jucător devine pe rând bancher (2). (< fr. chemin de fer)

DE FÁCTO loc. adv. formulă diplomatică pentru recunoașterea unei anumite situații, care nu a dobândit și consacrarea juridică necesară. (< lat. de facto, de fapt)

chemin de fer (fr.) [pron. șmẽ dö fer] s. n.

*dáre de mấnă (bogăție) loc. s. f., g.-d. art. dắrii de mấnă

de cât prep. +pr./adj. pr. (~ are nevoie/~ timp are nevoie)

de câte ori¹ loc. adv. (~ n-a încercat!)

de câte ori² loc. conjcț. (vino ~ vrei)

de ce¹ (din ce cauză) (pop.) loc. adv. (~ n-a încercat!)

de ce² (pe măsură ce) (pop.) loc. conjcț. (~ se gândea, ~ se întrista)

de ce³ (pentru ce) prep. + pr./adj, pr. (s-a întristat ~ i-ai spus/~ veste i-ai dat)

iárbă-de-máre (plantă) s. f., g.-d. art. iérbii-de-máre

iárbă-de-Sudán (plantă) s. f., g.-d. art. iérbii-de-Sudán

*Răzbóiul de 30 de Ani s. propriu n.

*Răzbóiul de Independénță s. propriu n.

*Răzbóiul de Secesiúne (-si-u-) s. propriu n.

CIACLĂ-DE-TRÉSTIE s. v. bâtlan roșiatic, bâtlan roșu, stârc purpuriu, stârc roșu.

IARBĂ-DE-PE-MARGINEA-CĂII s. v. timoftică.

RUSCEA-DE-POIÁNĂ s. v. brândușă.

de a prep. (în construcții infinitivale: de a munci, în tempo lent)

de abiá loc. adv. (tempo lent)

de acólo prep. + adv. (tempo lent)

de al (a, ai, ale) prep. + art. (cel de al doilea, în tempo lent)

de áltfel (de altminteri) loc. adv. (sil. mf. alt-)

de asémenea / de asémeni loc. adv. (tempo lent)

de fácto loc. adv.

de pe-atúnci prep. + adv. (tempo rapid)

de-a prep. (în loc. adv., inclusiv cele cu nume de jocuri, totdeauna; în construcții infinitivale numai în tempo rapid)

de-abiá loc. adv. (tempo rapid)

de-acéea loc. adv. (tempo rapid)

de-acólo prep. + adv. (tempo rapid)

de-acúm prep. + adv. (tempo rapid)

de-adevărát loc. adv.

de-ajúns loc. adv. (tempo rapid)

de-al (-a, -ai, -ale) prep. + art. (cel de-al doilea, în tempo rapid)

de-álde prep. + adj. pr.

de-apói prep. + adv. (tempo rapid)

de-aproápe prep. + adv. (tempo rapid)

de-asémenea / de-asémeni loc. adv. (tempo rapid)

de-îndátă loc. adv. (tempo rapid)

de/dec interj.

haida-dé interj.

iárbă-de-Sudán s. f.

Pátruzeci-de-Sfínți s. pr. m. pl. (sil. -tru-)

sânge-de-nóuă-fráți s. m.

asémenea (est) și asémenĭ (vest) adj. fix (lat. ad-sĭmilis. V. semenea). Identic, egal: acest copil e asemenea cu tatăl luĭ. Ast-fel de, așa: n´am maĭ văzut asemenea om (maĭ rar un asemenea om), ochiĭ unuĭ asemenea om, unor asemenea oamenĭ. Adv. Tot așa, identic, egal: s´a purtat asemenea. – Se zice și de aseménea și tot asemenea (ca adv.). Vechĭ sémenea, adv.

búnă sámă saŭ seámă (de) V. samă.

de-a V. de 1 și a 4.

de-adins V. adins.

de-a valma V. valma.

de biŭ V. biŭ.

de ce V. ce.

CIU DE v. Zhu De.

CONSTANT DE REBEQUE [costã de rəbéc], Henri Benjamin de (1767-1830), scriitor și om politic liberal francez. Proză de analiză, remarcabilă prin obiectivitatea și precizia stilului („Adolphe”).

CORTINA D’AMPEZZO [dámpețo], oraș în N Alpilor Dolomiți, la 1.210 m alt.; 8,5 mii loc. (1983). Renumită stațiune turistică și a sporturilor de iarnă. Aici s-a desfășurat a VII-a ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă (1956).

CÔTE D’IVOIRE, Republica ~, stat în Africa de Vest, pe coasta G. Guineii; 322,5 mii km²; 12,14 mil. loc. (1989). Limba oficială: franceza. Cap.: Abidjan (legislativă); Yamoussoukra (administrativă). Orașe pr.: Bouaké, Gagnoa, Daloa. Este împărțit în 49 departamente. Un podiș relativ înalt (alt. max.: 1.524 m, în Mt. Nimba) cade în trepte spre cîmpia litorală întinsă. Țărmul dantelat de lagune, în partea estică, este acoperită de mangrove. În interior se dezvoltă pădurea tropicală cu elemente valoroase (mahon, teck, okoumé) mult restrînsă (c. 8 mii ha) în ultimele două decenii și savana cu păduri-galerii. Climă subecuatorială umedă. Se expl. petrol, diamante (20 mii carate, 1987), min. de mangan, aur. Terenurile cultivate (11,35% din supr. țării) sînt reprezentate de plantații (cacao 1,05 mil. ha, 750 mii t, 1989, locul 1 pe glob; cafea 1,17 mil. ha, 265 mii t, 1989; ananas, banane, 1,16 mil. t, 1989 ș.a.) și culturi de mei, orez (590 mii t, 1989), manioc (1,3 mil. t, 1989), igname (2,37 mil. t, 1989). Creșterea animalelor: bovine (1 mil. capete, 1989), ovine (1,5 mil. capete, 1989), caprine (1,5 mil capete, 1989). Pescuit: 88,8 mii t (1989). Ind. diversificată: energie electrică (2,2 miliarde kWh, 1988), rafinarea petrolului, prelucr. metalelor și a lemnului (furnire, locul 1 în Africa, placaje ș.a.), ciment, textile, produse alim. C. f.: 1,3 mii km. Căi rutiere: 46,4 mii km. Flota comercială maritimă: 149 mii t (1988). Moneda: 1 franc C. f. a. = 100 centimes. Exportă cacao (c. 1/3), cafea (c. 1/4), petrol și produse petroliere, lemn și produse din lemn, banane ș.a. și importă materii prime și semifabricate, mașini, utilaje și mijloace de transport combustibili, produse agro-alim. ș.a. – Istoric. La sfîrșitul sec. 15 a început pătrunderea europenilor pe terit. țării, iar la mijlocul sec. 19, terit. a fost ocupat de francezi și transformat în colonie a Franței (din 1893); între 1904 și 1958 a fost inclusă în Africa Occidentală Franceză. În 1958 a devenit republică autonomă în cadrul Comunității Franceze, iar la 7 aug. 1960 s-a proclamat republică independentă. Șeful statului și guvernului este președintele republicii. Organul legislativ este Adunarea Națională.

COURIER [curié] DE MÉRÉ, Paul-Louis (1772-1825), scriitor francez. Elenist. Pamflete politice împotriva Restaurației, într-un stil ironic și elegant.

CUCUTÁ (SAN JOSÉ DE CUCUTÁ), oraș în N Columbiei, în apropierea graniței cu Venezuela; 398 mii loc. (1985, cu suburbiile). Nod de comunicații. Ind. textilă, a tutunului și a cafelei. Universitate.

CURIER DE AMBE SEXE, prima revistă literară din Țara Românească, supliment al ziarului „Curierul românesc”. A apărut la București, bilunar, între 1837 și 1847, sub conducerea lui I. Heliade Rădulescu.

CURTEA DE ARGEȘ, oraș în jud. Argeș, pe Argeș, în zona Subcarpaților Getici; 32.438 loc. (1991). Expl. de argile și balast. Hidrocentrală (7,7 MW). Fabrici de mobilă, cherestea și plăci aglomerate din lemn, de aparate electrice de uz casnic (aspiratoare, mixere, föhn-uri etc.), de piese auto și piese radio, de ceramică fină și obiecte din porțelan pentru menaj, de conf. și de drojdie furajeră. Morărit. Centru pomicol. Muzeu. Atestat documentar în 1330, orașul a fost, din ultimii ani de domnie ai lui Basarab I pînă în timpul lui Dan II (1420-1431), reședință domnească. Vechi monumente arhitectonice: Biserica Sf. Nicolae Domnesc (1352), în stil bizantin, ctitorie a lui Basarab I și Nicolae Alexandru, cu un bogat ansamblu de picturi murale (sec. 14); ruinele Bisericii Sîn Nicoară (sec. 14); ruinele palatului domnesc (sec. 14-16); Biserica episcopală (1512-1517), ridicată de Neagoe Basarab, monument fastuos cu o bogată și variată decorație exterioară sculptată; ansamblul de picturi murale interioare originare, scos la restaurarea făcută de Lecomte sdu Nouy la sfîrșitul sec. 19, se găsește în parte la Muzeul Național de Artă al României. Aici se află mormintele regilor Carol I și Ferdinand al României.

CURTEA PERMANENTĂ DE ARBITRAJ, instituție cu sediul la Haga, creată prin convențiile adoptate la conferințele de la Haga din 1899 și 1907, în scopul rezolvării diferendelor între state prin arbitraj internațional. Curtea se compune din personalități numite de statele-părți la Convenția de la Haga din 1907.

CYRANO DE BERGERAC [sirano de berjərac], Savinien de (1619-1655), scriitor francez. Adept al gîndirii libere și al materialismului lui Gassendi, a scris comedii („Pedantul păcălit”) și utopii filozofico-satirice, sub formă de povestiri fantastice („State și imperii ale Soarelui”).

DE AMICIS, Edmondo (1846-1908), scriitor italian. Cunoscut prin romanul „Cuore – inimă de copil”, care evocă lumea copilăriei, cultivând valorile etice și patriotismul.

DE AUDITU (lat.) din auzite – Un fapt știut de auditu.

DE DUVE [dɔ diú:v], Christian René (n. 1917), medic, histolog și biochimist american de origine belgiană. Prof. univ. la New York. Lucrări privind structura și funcțiile celulei și organitelor subcelulare, alterărilor formațiunilor intracelulare în țesuturile patoligice. A studiat insulina, glucagonul. Premiul Nobel pentru fiziologie și medicină (1974), împreună cu A. Claude și G.E. Palade.

DE FACTO (lat.) de fapt – Situație de facto, opusă unei situații de iure.

DE FILIPPO, Eduardo (1900-1984), dramaturg, actor, scenarist și regizor italian. Comedii cu implicații dramatice, aprofundând în sens psihologic tradițiile teatrului popular italian („Napoli, orașul milionarilor”, „Blestematele fantome”, „Filomena Marturano”, „Sâmbătă, duminică și luni”).

DE GUSTIBUS (ET COLORIBUS) NON DISPUTANDUM (lat.) despre gusturi (și culori) nu se discută – Adagiu scolastic. S-a răspândit ca o justificare a libertății de a avea preferințe personale în domeniul nedemonstrabilului.

DE MINIMIS NON CURAT PRAETOR (lat.) pretorul nu se ocupă de treburile mărunte – Recomandare de a nu-ți irosi timpul cu preocupări minore. V. și Aquila non capit muscas.

DE MORTUIS NIL SINE BENE (lat.) despre morți numai de bine – Dictonul, atribuit lui Chilon din Sparta, s-a răspândit în versiune latină.

DE NIHILO FERI NIL POSSE (lat.) din nimic nu se poate face nimic – Lucrețiu, „De rerum natura”, 2, 287.

DE OMNI RE SCIBILI ET DE QUIBUSDAM ALIIS (lat.) despre tot ceea ce se poate ști și despre alte câteva – De omni re scibili era deviza ambițioasă a eruditului italian Pico della Mirandola. Cineva, probabil Voltaire, a adăugat cu maliție ironicul et de quibusdam aliis.

DE PROFUNDIS (CLAMAVI AD TE, DOMINE) (lat.) din adâncul sufletului (strigat-am către Tine, Doamne) – Psalmii, 129. Se cântă, la catolici, în cadrul liturghiei morților. De profundis, strigăt de deznădejde, a căpătat o semnificație laică, fiind luat drept titlu al unor opere de către numeroși scriitori.

DE TE FABULA NARATUR v. MUTATO NOMINE, DE TE FABULA NARRATUR.

EPICURI DE GREGE PORCUS (lat.) un porc din turma lui Epicur – Horațiu, „Epistulae”, I, IV, 16. Poetul se autodefinește, în glumă, ca adept al doctrinei epicureice.

FAUTE DE MIEUX (fr.) în lipsă de ceva mai bun – A recurge la o soluție faute de mieux, a o accepta, ca singura posibilă, deși nu e cea mai bună.

HERCULANO DE CARVALHO E ARAÚJO [irkulánu de kərváλu i ərəúiu], Alexandre (1810-1877), scriitor și istoric portughez. Lirică romantică („Harpa credinciosului”), romane istorice. Lucrările sale alcătuiesc un tablou pitoresc al societății și tradițiilor portugheze („Legende și povestiri”).

IL FAUT DE L’AUDACE, ENCORE DE L’AUDACE TOUJOURS DE L’AUDACE (fr.) trebuie îndrăzneală, iarăși îndrăzneală, mereu îndrăzneală – Cuvinte rostite de Danton în Convenție, la 18 nov. 1793. Devenite memorabile, caracterizează consecvența în atitudine.

JUIZ DE FORA, oraș în SE Braziliei (Minas Gerais), pe râul Parabuina, la 130 km N de Rio de Janeiro; 399,3 mii loc. (1993). Nod de comunicații. Centru comercial (cafea, orez, animale). Expl. de bauxită și staniu. Topitorie de zinc. Ind. constr. de mașini, textilă (tricotaje), piel. și încălț., alim. (zahăr, bere). Hidrocentrală. Universitate. Fundat în 1709. Vechiul nume: Parabuina.

L’HOMME N’EST QU’UN ROSEAU, LE PLUS FAIBLE DE LA NATURE, MAI C’EST UN ROSEAU PENSANT (fr.) omul nu e decât o trestie, cea mai fragilă din natură, dar o trestie gânditoare – Pascal, „Pensées”, 347. Deși este o făptură fragilă, omul este puternic prin inteligență.

LADISLAU DE ANJOU DURAZZO, rege al Neapolelui (1386-1414). Fiul și succesorul lui Carol III de Anjou Durazzo. Profitând de criza Papalității (schisma Occidentului), a dus o politică de expansiune (din 1400) în teritoriile Bisericii (a ocupat Roma, Umbria și o parte din Lazio).

LA FAÇON DE DONNER VAUT MIEUX QUE CE QU’ON DONNE (fr.) felul în care dai prețuiește mai mult decât ceea ce dai – Corneille, „Le menteur”, act I, scena 1. V. și Bis dat qui cito dat.

LA PLUS PERDUE DE TOUTES LES JOURNÉES EST CELLE OU L’ON N’A PAS RI (fr.) ziua cea mai (deplin) pierdută din toate este cea în care n-ai râs – Chamfort, „Maximes, caractères et anecdotes”, II.

LE COMBAT CESSA, FAUTE DE COMBATTANTS (fr.) lupta s-a sfârșit din lipsă de luptători – Corneille, „Le Cid”, act. IV, scena 5. Astfel încheie Rodrigue relatarea bătăliei sale cu maurii, pe care a reușit să-i înfrângă până la unul. Astăzi, constatare glumeață în legătură cu o dezbatere care s-a încheiat precipitat sau la care s-a renunțat din lipsă de participanți.

LES SECRET D’ENNUYER EST CELUI DE TOUT DIRE (fr.) secretul de a plictisi este acela de a spune totul – Voltaire, „Discours sur l’home”, VI, 171.

LUNCA CERNII DE JOS, com. în jud. Hunedoara, situată la poalele de SE ale M-ților Poiana Ruscăi pe râul Cerna; 1.205 loc. (2005). Satul Lunca Cernii de Jos este menționat documentar în 1360.

LUNCA DE JOS, com. în jud. Harghita, situată la poalele M-ților Ciuc, în zona pasului Trotuș; 5.379 loc. (2000). Stație de c. f. (în satul L. de J.). Expl. și prelucr. lemnului (cherestea). Fabrică de panouri de lemn. Moară de apă. Centru de prelucr. artistică a lemnului. Muzeu sătesc de istorie. Piuă pentru cergi. Bisericile de lemn Schimbarea la Față (sec. 18) și Sf. Anton (sec. 20), în satul Valea Rece.

LUNCA DE SUS, com. în jud. Harghita, situată la poalele M-ților Ciuc, pe cursul superior al râului Trotuș, în zona pasului Ghimeș; 3.630 loc. (2000). Stație de c. f. (în satul Păltiniș-Ciuc). Expl. de calcare dolomitice. Muzeu de istorie locală (în satul L. de S.).

LUNCOIU DE JOS, com. în jud. Hunedoara; 1.985 loc. (2000). Satul L. de J. este atestat documentar în 1439.

MAIS OÚ SONT LES NEIGES D’ANTAN? (fr.) dar unde-s zăpezile de altădată? – Villon, „Balade des dames du temps jadis”. Vers celebru. Evocarea nostalgică a unor vremuri de demult și pentru totdeauna apuse.

MINIMA DE MALIS (lat.) cele mai mici dintre rele – Sentință a fabulistului latin Fedru. Din două rele alegi pe cel mai mic.

MUTATO NOMINE DE TE FABULA NARRATUR (lat.) schimbând numele, despre tine este vorba în povestire – Horațiu, „Satirae”, I, 1, 69-70. Vorbind despre chinurile la care a fost supus Tantal în Infern, poetul se adresează unui interlocutor imaginar, pe care avariția îl pune în aceeași situație.

NOAPTEA DE CRISTAL, denumire codificată a operațiunii (9-10 nov. 1938) de persecutare sistematică a evreilor din Germania, prin devastarea proprietăților și sinagogilor, cu scopul de a-i determina să emigreze.

OARBA DE MUREȘ v. Iernut.

OARȚA DE JOS, com. în jud. Maramureș, situată în zona Dealurilor Asuajului, pe râul Oarța; 1.380 loc. (2003). Pe terit. satului Oarța de Sus, atestat documentar în 1391, au fost descoperite vestigii neolitice (unelte de silex, fragmente de vase ceramice) precum și urmele unei așezări omenești din Epoca Bronzului, aparținând culturii Wietenberg (sec. 16-13 î. Hr.). În satul Ortița, menționat documentar în 1391, se află o biserică din lemn cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril (sec. 18).

OBÂRȘIA DE CÂMP, com. în jud. Mehedinți, situată în câmpia Blahniței, pe cursul inferior al râului Drincea; 2.121 loc. (2003). Nod rutier. Viticultură. Pe terit. satului Izimșa au fost descoperite urmele unei așezări rurale romane (villa rustica) în care s-au găsit țigle, olane, bucăți de mozaic și monede din sec. 4. Biserica Sfântul Nicolae (1802) și conac (1892), în satul O. de C.

OCNA DE FIER, com. în jud. Caraș-Severin, sitaută în zona m-ților Dognecei; 801 loc. (2003). Expl. de min. de fier, de sulfuri polimetalice și de obr. Muzeu de mineralogie.

PACHUCA DE SOTO [patʃúka], oraș în partea central-sudică a Mexicului, centrul ad-tiv al statului Hidalgo, situat pe versantul de V al Sierrei Madre Oriental, la 2.484 m alt., la 92 km NNE de Ciudad de Mexico; 287,4 mii loc. (2000). Centru minier (aur, argint, plumb, cinabru). Metalurgia neferoaselor; ind. textilă, a încălțămintei și alim. Universitate (1869). Muzeu. Teatru. Biserica San Francisco (1590). Casa Colorado (1785). Fundat în 1534 pe locul unei vechi așezări toltece.

PACTUL ATLANTICULUI DE NORD v. Organizația Tratatului Atlanticului de Nord.

PAR ACQUIT DE CONSCIENCE (fr.) pentru împăcarea conștiinței – A întreprinde o acțiune par acquit de conscience, a porni cu îndoială în reușita sau utilitatea ei, ca să nu-ți pară rău că nu ai făcut-o.

PĂDUREA DE PIATRĂ (SHI LIN), formațiuni stâncoase izolate sau grupate, sub forma unor piloni înalți de c. 30 m, situate într-o regiune carstică din S Chinei (prov. Yunnan), la c. 120 km SE de orașul Kumming. Este una dintre cele mai spectaculoase „păduri de piatră”, extinsă pe c. 260 km², care a luat naștere în urma acțiunii erozive a apelor din precipitații asupra rocilor carstice, stâncile rezultate căpătând forme ciudate, cum sunt leul uriaș, bivolul, rinocerul, pasărea Phoenix ș.a. Este cea mai mare și cea mai spectaculoasă pădure de piatră de pe Glob. Turism.

REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ȘI IRLANDEI DE NORD v. Marea Britanie.

RESTIF (RÉTIF) DE LA BRETONNE [retíf de la bretón], Nicolas (1734-1806), scriitor francez. Proză („Țăranul p********”, „Domnul Nicolas sau Inima umană dezvăluită”, „Viața tatălui meu”) de observație a moravurilor societății din preajma Revoluției franceze.

REVOLUȚIA DE LA 1848, revoluție de inspirație liberală și democratică, desfășurată în aproape întreaga Europă în anii 1848-1849. Îndreptată împotriva regimurilor absolutiste, întărite după Congresul de la Viena (1814-1815), revoluția a avut caracteristici proprii fiecărei țări, dar a fost pretutindeni în coeziune cu mișcarea revoluționară generală. A început mai întâi în Italia (la Palermo, 12 ian.), frământată de o mare diversitate de probleme, de la abolirea iobăgiei (în Sud și în Regatul Neapolelui) până la consolidarea pozițiilor burgheziei (Regatul Sardiniei) și realizarea unității naționale. Sub presiunea insurecțiilor populare au fost introduse constituții liberal-democrate în Regatul Celor Două Sicilii, în Regatul Sardiniei, Toscanei și Statul Papal; în urma insurecției antihabsburgice izbucnite în partea de N a Pen. Italice (18-22 mart, 1848), Lombardia și Veneția sunt eliberate de sub dominația Habsburgilor, marcând, totodată, începutul războiului de eliberare. Revoluția a cuprins curând aproape întreaga Pen. Italică (insurecțiile din Parma, Modena, Toscana), culminând cu proclamarea republicii la Roma (9 febr. 1849), în frunte cu Mazzini și Garibaldi. La 22 febr. 1848 revoluția a izbucnit și în Franța, soldându-se cu răsturnarea regelui Ludovic Filip și a oligarhiei financiare și cu proclamarea republicii (25 febr.). Evenimentele din Franța au exercitat o puternică influență asupra asupra desfășurării ulterioare a evenimentelor în numeroase țări din Europa. La 13 mart. 1848 a izbucnit revoluția în Austria, devenită după 1815 bastionul politic al reacțiunii în Europa Centrală. Insurecția din Viena (15 mart.) s-a soldat cu răsturnarea regimului Metternich, urmată de constituirea (17 mart.) a guvernului reprezentanților nobilimii și ai burgheziei liberale, deschiderea (22 iul.) a Reichstagului unicameral și promulgarea (7 sept.) Legii privind desființarea dependenței personale (fără răscumpărare) a țăranilor. Momentul maxim al revoluției din Imp. habsburgic a fost marcat de insurecția de la Viena (6-31 oct. 1848), când insurgenților și s-a alăturat o mare parte a garnizoanei din oraș, dar, după lupte îndârjite, insurecția a fost înfrântă de trupele imperiale. În cadrul evenimentelor revoluționare din Imp. Habsburgic o mare importanță a avut-o revoluția ungară izbucnită la 15 mart. la Pesta, condusă de Kossuth Lajos. Guvernul constituit în mart. 1848 desființează iobăgia și promovează alte reforme democrat-liberale menite să asigure dezvoltarea țării. Conducătorii r. nu au ținut seama de revendicările sociale și naționale ale românilor și slavilor, ceea ce a dus la dezbinarea forțelor revoluționare și la conflicte armate între acestea. În aceste condiții Habsburgii trec la contraofensivă împotriva revoluției ungare, făcând apel la trupele croate și ruse. Pentru respingerea atacului contrarevoluției se creează (21 sept. 1848) Comitetul apărării patriei (din oct. guvern revoluționar) în frunte cu Kossuth Lajos, care la rându-i formează o armată revoluționară, care reușește să pricinuiască un șir de înfrângeri armatei habsburgice și celei croate. Însă în ian. 1849, armatele habsburgice ocupă Pesta, iar guvernul revoluționar se refugiază la Debrețin, unde Dieta proclamă independența deplină a Ungariei și detronarea Habsburgilor. La 13 aug. 1849, revoluția ungară este înfrântă de armata rusă, chemată de Habsburgi în sprijinul lor. La 12 iun. 1848 a izbucnit revoluția la Praga, iar în Croația și Slovenia au avut loc mișcări revoluționare. În Germania, a început cu insurecția din Baden (27-28 febr.) și Hessa (11 mart.), cuprinzând apoi toate statele germane; în Bavaria, regele abdică (20 mart.); numeroși principi acordă insurgenților libertăți democratice. Insurecția de la Berlin (18 mart.), obligă pe regele Prusiei să accepte formarea (29 mart.) unui guvern din reprezentanții burgheziei liberale și să acorde o Constituție. Revoluția a cunoscut o deosebită intensitate în statele germane din Vest, unde procesul de dezvoltare a capitalismului era mai avansat. La revoluția din Germania au luat parte și K. Marx și Fr. Engels. La 18 mai 1848 s-a întrunit, la Frankfurt pe Main, Parlamentul german, ales prin vot universal, în scopul realizării unității Germaniei; această acțiune nu a avut sorți de izbândă, atât din cauza poziției nehotărâte a burgheziei liberale germane, cât și din pricina nerecunoașterii de către Austria și principii germani a autorității Parlamentului de la Frankfurt, care oferea coroana imperială a Germaniei unificate regelui Prusiei, Frederic-Wilhelm al IV-lea. În urma loviturii de stat din Prusia (nov.-dec. 1848) înfăptuită de nobilii monarhiști s-a deschis calea spre restabilirea absolutismului și înfrângerea revoluției (iul. 1849). Speriată de amploarea mișcării, burghezia liberală germană a renunțat la programul Revoluției. În a doua jumătate a anului 1848, după insurecția proletariatului parizian din 23-26 iul., contrarevoluția europeană, sub steagurile monarhiilor coalizate, a început contraofensiva împotriva mișcărilor revoluționare. O nouă insurecție declanșată la Viena (6 oct. 1848) a fost reprimată cu forța. Același lucru s-a întâmplat cu insurecțiile din Baden (sept. 1848), Dresda (mai 1849), cu revoluțiile din Ungaria (aug. 1849) și cu cele din Țara Românească (sept. 1848) și cu cele din Transilvania (aug. 1849), înăbușite de armatele Prusiei, Rusiei, Austriei, Imperiului Otoman și de cele ale Republicii franceze. Insurecția pariziană a contribuit la desființarea iobăgiei în țările din centrul Europei și la abolirea unor privilegii nobiliare. În urma revoluției, burghezia și-a consolidat pozițiile în țările din Apusul Europei, iar în celelalte țări a pătruns în administrația de stat. În Țările Române apariția și dezvoltarea burgheziei, pe de o parte, menținerea structurilor feudale și a privilegiilor boierești, existența suzeranității turcești (în Țara Românească și Moldova) și a stăpânirii habsburgice (în Transilvania), pe de altă parte, au fost factorii determinanți ai intensificării mișcării de eliberare socială și națională. Începutul desfășurării evenimentelor revoluționare l-a făcut mișcarea revoluționară din Moldova (mart.), repede înăbușită. Nevoiți să se exileze, fruntașii pașoptiști au formulat în emigrație programul revoluției („Prințipiile noastre pentru reformarea patriei” și „Dorințele partidei naționale din Moldova”), în care, pe lângă problema împroprietăririi țăranilor se punea și problema creării statului național român. În Țara Românească a avut loc o revoluție la care au participat: țărănimea, meșteșugarii și lucrătorii de la orașe, burghezia și boierimea liberală. Principalii ei conducători au fost: N. Bălcescu, Gh. Magheru, Al. G. Golescu, I. Heliade-Rădulescu, C.A. Rosetti, Chr. Tell. Programul Revoluției, izbucnită la 9/21 iun. 1848, sintetizat în Proclamația de la Islaz, prevedea independența administrativă și legislativă a țării, egalitatea în fața legii, eliberarea și împroprietărirea țăranilor (art. 13) etc. La 13/25 iun. domnul țării, Gh. Bibescu, a abdicat, conducerea revenind unui guvern provizoriu, iar apoi ca urmare a preponderenței elementelor moderate, unei locotenențe formată din I. Heliade-Rădulescu, N. Golescu și Chr. Tell. Îngrijorat de evenimente, guvernul rus a exercitat presiuni asupra Imp. Otoman ca să intervină cu forța armată (sept.). Au fost restaurate prevederile Regulamentului Organic, abolite temporar. În Transilvania problemele eliberării sociale s-au împletit strâns cu cele ale eliberării naționale. Principalii conducători au fost: Avram Iancu, S. Bărnuțiu, G. Barițiu, E. Murgu, A. Șaguna. Unirea forțată a Transilvaniei cu Ungaria, refuzul conducătorilor maghiari de a recunoaște drepturile naționale ale românilor i-au silit pe aceștia să meargă pe o cale revoluționară proprie. La Adunarea de la Blaj de pe Câmpia Libertății (3-5/15-17 mai 1848), care a constituit punctul culminant al revoluției în Transilvania, cei peste 40.000 participanți au adoptat programul care prevedea desființarea iobăgiei, egalitate națională și reprezentare proporțională în Dietă, administrație, justiție, Garda națională, înființarea de școli în limba română etc. Neținând seama de voința clar exprimată la Blaj, Dieta nemeșească din Cluj a confirmat la 17/29 mai 1848 încorporarea Transilvaniei la Ungaria, ceea ce a provocat dezbinarea forțelor revoluționare române și maghiare, fapt de care a profitat Curtea de la Viena. Avram Iancu a organizat cetele moților, transformându-le într-o oaste țărănească, cu care a apărat regiunea Munților Apuseni împotriva oștilor nobilimii maghiare. Abia la 2/14 iul. 1848, în urma stăruințelor lui N. Bălcescu, a fost încheiat proiectul de pacificare prin care se punea capăt ostilităților între cele două tabere. Era însă prea târziu, deoarece în aug. 1849 revoluția maghiară a fost înfrântă de trupele habsburgice și ruse. Deși înfrântă, Revoluția de la 1848 în Țările Române a avut totuși urmări însemnate; a contribuit în mod esențial la dezvoltarea conștiinței naționale a poporului român și a pus la ordinea zilei problemele fundamentale ale dezvoltării societății: problema agrară, a eliberării sociale, a egalității în drepturi, a unirii celor trei țări române în cadrul fruntariilor unuia și aceluiași stat, a libertății și independenței naționale.

REVOLUȚIA DIN ANGLIA de la 1642-1649, revoluție de însemnătate europeană în urma căreia în Anglia a fost instaurat un regim politic, cel al prosperității generale (Commonwealth). A fost îndreptată împotriva regimului absolutist care, în timpul regilor Iacob I și Carol I din dinastia Stuart, trecea printr-o adâncă criză socială. Lupta opoziției (reprezentată de burghezie, noua nobilime și o parte a țărănimii) a îmbrăcat un veșmânt religios (puritanismul), Parlamentul fiind principalul ei centru organizatoric și politic. Revoluția a început în condițiile agravării conflictului dintre rege și Parlament, ca urmare a persecuției puritanilor și a războiului împotriva Scoției protestante, răsculată în 1637-1638. Carol I a convocat, după o întrerupere de 11 ani (1629-1640), Parlamentul (între 13 apr. și 5 mai 1640, Parlamentul scurt și între 3 nov. 1640 și 20 apr. 1653, Parlamentul lung), cerându-i să aprobe alocarea unor sume de bani pentru continuarea războiului împotriva Scoției Parlamentul lung a condiționat acordarea sumelor, cerând unele măsuri îndreptate împotriva absolutismului (desființarea impozitelor create de rege între 1629 și 1640, lichidarea tribunalelor extraordinare regale și bisericești, stabilirea principiului responsabilității puterii executive în fața Parlamentului), care l-au determinat pe regele Carol I să înceapă războiul împotriva Parlamentului. În timpul primului războiului civil (1642-1646) s-a adâncit revoluția. Resursele Parlamentului bazate pe principalele porturi și pe regiunile din S și E erau mult mai mari decât cele ale regelui, care avea sprijinul regiunilor rirale din N și V. În prima etapă a războiului armata Parlamentului a suferit înfrângeri; reorganizată de O. Cromwel, armata „noului model” (al cărei nucleu l-a constituit detașamentul de cavalerie numit „coastele de fier”, format din țărănime și mica nobilime) a obținut victorii decisive asupra armatei regelui la Marston Moor (1644) și Naseby (1645). În desfășurarea evenimentelor s-au cristalizat în tabăra revoluționară unele grupări și curente politice radicale (în special în rândul armatei), care doreau să dezvolte revoluția până la egalitatea socială (levellerii). După tratative infructuoase cu Parlamentul, regele dezlănțuie, în 1648, la doilea război civil, cu ajutorul marii nobilimi și al scoțienilor. Este înfrânt la Preston (1648) de armata revoluționară condusă de Cromwell. Regele Carol I a fost judecat, condamnat și executat., iar monarhia și Camera Lorzilor, lichidate. La 19 mai 1649 a fost proclamată republica. V. și Marea Britanie.

REVOLUȚIA DIN ȚĂRILE DE JOS, prima revoluție din Europa, desfășurată între 1566 și 1609, în Țările de Jos aflate în stăpânirea Spaniei. Cu un caracter antifeudal și de eliberare națională de sub dominația absolutismului spaniol, revoluția a îmbrăcat forma luptei împotriva Bisericii catolice, sprijinul principal al Spaniei în Țările de Jos, și s-a desfășurat sub steagul calvinismului. A început cu răscoala populară din 1566, cunoscut în istorie de răscoala iconoclastă, reprimată de armata spaniolă comandată de regele de Alba, care a instaurat un regim de teroare sângeroasă, împotriva căruia a luat naștere o puternică mișcare de partizani, care s-a generalizat. în 1572. Speriată de proporțiile revoluției, o parte a marii burghezii au trecut puterea în provinciile Olanda și Zeeland prințului Wilhelm de Orania (Wilhelm Taciturnul). La sfârșitul deceniului al optulea al sec. 16 au avut loc răscoale populare și mișcări țărănești și în sudul Țărilor de Jos, la Bruxelles, Gand, Ypres, Anvers ș.a., unde au fost create „comitetele celor 18”, organe revoluționare ale revoluției. Nobilimea, orășenimea și clerul catolic din provinciile din S, temându-se de revoluție, au constituit „Uniunea de la Arras” (1579) și au căzut la înțelegere cu Filip II, regele Spaniei, rămânând sub stăpânirea lui. În același an, provinciile din N (Holland, Zeeland, Frisia și Utrecht), au încheiat „Uniunea de la Utrecht” la care au aderat și orașele din Flandra și Brabant, în frunte cu Gand; pe baza acestei uniuni s-a constituit în 1581 „Republica Provinciilor Unite”, care, după numele celei mai mari provincii, a fost numită în mod curent, după 1609, Olanda, recunoscută în mod formal de Spania în 1609, iar pe plan european, prin Pacea westfalică (1648).

REVUE ROUMAINE D’HISTOIRE DE L’ART [revü rumén distuár də lar], revistă de istorie și teorie a artei, editată de Institutul de Istorie a Artei „G. Oprescu” al Academiei Române. Apare la București din 1964.

REVUE ROUMAINE DE’HISTOIRE [revü rumén distuár], revistă română de istorie, publicată de secția de Științe Istorice și Arheologie a Academiei Române. Apare din 1962, de șase ori pe an, iar din 1975, trimestrial.

RIEN NE SERT DE COURIR, IL FAUT PARTIR A POINT! (fr.) nu folosește la nimic alergatul, trebuie să pornești la timp! – La Fontaine, „Le lièvre et la tortue”.

RIO DE JANEIRO [ríu də jənəíru] 1. Oraș în SE Braziliei, centrul ad-tiv al statului cu același nume (din 1975), situat pe țărmul G. Guanabara al Oc. Atlantic, străjuit de masivul granitic Pão de Açúcar (404 m alt.) și de vf. Corcovado (704 m alt.); 5,9 mil. loc. (2003) (cu suburbiile ajunge la 11,2 mil. loc.). Port comercial și port turistic. Aeroporturile Galeão și Santos Dumont. Nod de comunicații. Metrou (inaugurat în 1979). Legat prin pipe-line cu Belo Horizonte și printr-un pod peste G. Guanabara (14 km lungime) cu orașul Niterói. Important centru comercial, financiar-bancar, de transport, cultural-științific, turistic (carnavalul de la Rio) și balnear (celebrele plaje Copacabana, Ipanema, Barra de Tijuca). Șantier naval. Ind. electrotehnică, chimică, a cauciucului, textilă, de prelucr. a petrolului, a lemnului (mobilă) și a tutunului, sticlăriei, hârtiei, pielăriei și încălțămintei, alim. Cinci universități. Muzeu Național de Artă; Muzeu de Artă Populară. Biblioteca națională cu peste 2 mil. vol. Teatru. 44 școli de samba, cu peste 100.000 de cursanți, care pregătesc pe cei amatori să participe la carnaval. Grădină botanică (1808), cu pește șapte mii de varietăți de plante, extinsă pe 141 ha. Parc zoologic. Monumente: mănăstirile Candelária (1775) și São Bento (sec. 17), în stil colonial, Catedrala metropolitană (1590), bisericile Carmo (1752), Nossa Senhora da Glória do Outerio (1714), São Antonio, franciscană (1773), São Francisco da Pentência (1773), Palatul Quinta da Boa Vista, în stil Empire, în care se află Muzeul Național de Științele Naturii, Palatul Tiradentes (1926) – fosta Cameră a Deputaților, Palatul Ministerului Educației (1939), clădirea Facultății de Arhitectură, construită după planurile arhitectului Oscar Niemeyer, Noua Catedrală (1976), clădirea Teatrului Municipal, replică a Operei din Paris, statuia monumentală a lui Iisus Hristos (38 m înălțime), iluminată noaptea, situată pe vf. Corcovado. Stadionul Maracana (165.000 locuri). Golful Guanabara, în care se află orașul R. de J., a fost descoperit la 1 ian. 1502 de portughezul A. Gonçalves, unul dintre membrii expediției lui Amerigo Vespucci, atribuindu-i numele de Rio de Janeiro (Râul Ianuarie), deoarece a fost descoperit în luna ianuarie. În 1555, expediția francezului Nicolas Durand de Villegaignon amplasa în această zonă primele locuințe ale unei colonii hughenote, dar în 1565, portughezii fondează orașul propriu-zis cu numele de São Sebastião de R. În 1676 sediul unui episcopat, iar din 1670 al Căpităniei Braziliei Meridionale. Importanța sa sporește începând din sec. 18, o dată cu exportul minereurilor de aur și diamante. Între 1763 și 1960, R. de J. a fost capitala Braziliei. ◊ Conferința de la ~, conferință mondială sub auspiciile O.N.U., asupra „mediului și dezvoltării”, supranumită „summitul Terrei” (iun. 1992). La lucrări au participat reprezentanți ai țărilor din întreaga lume care consacră „Carta asupra Pământului”, declarație privind drepturile și îndatoririle fundamentale privind protejarea mediului, concretizate în „Agenda 21”, pe baza principiului dezvoltării durabile. 2. Stat în SE Braziliei, cu ieșire la Oc. Atlantic, creat în 1975 prin fuziunea Districtului Federal Rio de Janeiro cu statul Guanabara; 43,7 mii km²; 14,8 mil. loc. (2003). Centrul ad-tiv: Rio de Janeiro. Cereale, cafea, plante tropicale; creșterea animalelor. Turism.

RIO DE LA PLATA, unul dintre cele patru viceregate spaniole creat în 1776 în cadrul procesului de descentralizare a Imperiului colonial spaniol, prin desprindere din viceregatul Perú; constituit pe terit. aflat azi în componența statelor Argentina, Uruguay, Paraguay și Bolivia. Capitala în orașul Buenos Aires. A avut de făcut față agresiunilor colonialiste, îndeosebi ale britanicilor. În 1810, în urma răscoalei populației creole împotriva autorităților spaniole, ultimul vicerege a fost alungat, instituindu-se o juntă provizorie.

RÍO DE LA PLATA, larg estuar situat la granița între Argentina și Uruguay, format de fl. Paraná și Uruguay. Lungime: 320 km; lățime max.: 220 km. În estuar se varsă și fl. Uruguay. Pe țărmurile sale se află orașele Buenos Aires, La Plata, Montevideo. Descoperit în 1516 de spaniolul J.D. de Solis. Explorat de F. Magellan (1520) și de S. Cabot (1527-1529), prima așezare permanentă a coloniștilor spanioli în regiune s-a fixat la Asunción (1537).

RIO DE ORO, protectorat spaniol în N Africii situat între Atlantic și terit. de azi al Mauritaniei. Cap.: Villa Cisneros, azi Dackhla. Cucerit de spanioli (1885) a format (1958) împreună cu terit. Saguía El Hamra prov. Sahara, care din 1976 aparține Marocului. V. și Sahara Occidentală.

RIO GRANDE DE SANTIAGO, fluviu în partea central-vestică a Mexicului; 965 km. Izv. din Sierra Madre Occidental, de la 29 km V de Ciudad de Mexico, traversează lacul Chapala și se varsă în Oc. Pacific, în fața ins. Marias. În cursul superior, până la intrarea în lacul Chapala, poartă numele Rio Lerma. În apropiere de orașul Guadalajara, formează cascada Juancatlán, cu o cădere de 22 m.

ROMAN DE LA ROSE („Romanul trandafirului”), poem medieval francez. Alcătuit din două părți. Prima (peste 4.000 de versuri), scrisă de Guillaume de Lorris (c. 1235), este o poveste alegorică de dragoste, în spiritul cavaleresc medieval; a doua parte (c. 18.000 de versuri), realizată între 1270-1275, având ca autor pe Jean de Meung (c. 1240-c. 1305) are un pronunțat caracter satiric și erudit.

ROME de L’ISLE, Jean-Baptiste (1736-1790), mineralog francez. A enunțat prima lege a cristalografiei, despre constanța unghiurilor („Eseu despre cristalografie”).

ROUGET DE L’ISLE [ruʒe de lil], Claude Joseph (1760-1836), ofițer, compozitor și scriitor francez. Participant la Revoluția Franceză. Căpitan de geniu la Strasbourg, a compus (1792) „Cântec de război pentru armata Rinului”, devenit, sub numele de „La Marseillaise”, imnul național al Franței. Cântece revoluționare, romanțe. Librete de operă.

SÃO SALVADOR DA BAHIA DE TODOS OS SANTOS v. Salvador.

SÃO ROQUE [səu rok] (CABO DE SÃO ROQUE), cap pe țărmul de NE al Braziliei, la 5º29' lat. S și 35º13' long. V, cel mai estic punct al Americii de Sud.

SÃO PEDRO DE RIO GRANDE DO SUL v. Rio Grande.

SÃO PAULO DE LOANDA V. Luanda.

SÃO JOÃO DE MERITI, oraș în SE Braziliei (Rio de Janeiro), suburbia de NV a orașului Rio de Janeiro, situat la 23 km de acesta; 456,8 mii loc. (2003). Ind. metalurgică, a cauciucului, maselor plastice, tananților și alim. (preparate din lapte).

SAN CRISTOBAL DE LA LAGUNA v. Laguna, La ~.

SANDWICH DE SUD (SOUTH SANDWICH [sauθ sænduitʃ]), arh. britanic, de origine vulcanică, nelocuit, situat în S Oc. Atlantic în apropierea coastelor Antarctidei, la 2.170 km ESE de capul Horn; dependent ad-tiv de ins. Falkland; 311 km². Alt. max.: 1.372 m. Acoperit de gheață și zăpadă. Descoperit de James Cook în 1775.

SAN FELIPE DE LERMA v. Salta (1).

SAN FERNANDO DE APURE, oraș în V Venezuelei, centrul ad-tiv al statului Apure, situat pe râul Apure, la 289 km S de Caracas; 99 mii loc. (2001). Port fluvial. Nod de comunicații. Piață pentru animale și piel. Ind. cărnii. Creșterea bovinelor.

SAN JUAN DE LOS MORROS [san huán], oraș în Venezuela, la 80 km SV de Caracas, centrul ad-tiv al statului Guárico; 94 mii loc. (2001). Nod de comunicații. Piață agricolă (animale, bumbac, porumb, cafea, tutun).

SAN JUAN DE PASTO v. Pasto.

SANLÚCAR (SANLÚCAR DE BARRAMEDA), oraș-port în SV Spaniei (Andaluzia), la vărsarea fl. Guadalquivir în G. Cadiz, la 29 km NV de orașul Cadiz; 60,2 mii loc. (2001). Biserică (din sec. 14), Palatul ducilor de Medina Sidonia. Intensă activitate portuară în Ev. med. În 1498 din acest port a plecat Cristofor Columb în cea de-a treia călătorie spre Lumea Nouă, iar în 1519, tot de aici, Fernando de Magellan și-a început expediția sa în jurul lumii.

SAN MIGUEL DE LA PALMA v. La Palma.

SAN MIGUEL DE TUCUMÁN (sau TUCUMÁN), oraș în partea de N a Argentinei, centrul ad-tiv al prov. Tucumán, situat la poalele E ale Sierrei del Aconquija (m-ții Anzi), pe Rio Salé (afl. al lui Rio Dulce), la 1.090 km NV de Buenos Aires; 625 mii loc. (2001). Ind. teztilă, de prelucr. a lemnului și a trestiei de zahăr. Piață agricolă (trestie de zahăr, cereale, animale). Universitatea Națională (1914). Muzee. Catedrală în stil colonial (sec. 18). Palat guvernamental. Fundat în 1565 de guvernatorul spaniol Diego de Villaroel, inițial pe Rio Tejar, la 96 km NE de locul actual, dar din cauza inundațiilor catastrofale din 1685, provocate de Rio Tejar, a fost mutat pe locul de astăzi. Din 1776 a făcut parte din Viceregatul Rio de la Plata. Aici, la 9 iul. 1816, José de San Martin a proclamat independența „Provinciilor unite de la Rio de la Plata” (numită mai târziu Argentina).

SAN PEDRO DE MACORÍS, oraș în SE Rep. Dominicane, port la M. Caraibilor, situat la gura de vărsare a lui Rio Higuamo, la 64 km de Santo Domingo, centrul ad-tiv al provinciei omonime; 124,7 mii loc. (2002). Aeroport. Exportă zahăr, melasă, lemn și animale. Ind. textilă, de prelucr. a lemnului și a tutunului, cosmetică și alim. (zahăr, alcool). Universitate (1970).

SAN SALVADOR DE JUJUY, oraș în NNV Argentinei, centrul ad-tiv al prov. Jujuy, situat la poalele E ale m-ților Anzi, la 1.220 m alt., pe valea râului Jujuy; 230,9 mii loc. (2001). Aeroport. Prelucr. produselor agricole. Turism. Catedrală (1606). Fundat în 1593 de Francisco de Argañarás y Murguia.

SANTA CRUZ. 1. (NENDO sau NDENI), arh. vulcanic și coraligen în SV Oc. Pacific (Melanezia), în statul insular Solomon, situat la 402 km E de arh. Solomon; 938 km². Ins. pr.: Santa Cruz (Nendo sau Ndeni), Utupua, Vanikoro. Plantații de cocotieri. Pescuit. Descoperit în 1595 de exploratorul spaniol Alvaro de Mendaña de Neira. 2. V. Saint Croix. 3. Prov. în extremitatea de S a Argentinei, în Patagonia, extinsă între Oc. Atlantic în E și C********a Andină în V, la granița cu Chile; 243,9 mii km²; 196,9 mii loc. (2001). Centrul ad-tiv: Rio Gallegos. Afectată de vânturi și furtuni frecvente. Creșterea ovinelor. Păduri, lacuri glaciare. Turism. Parcurile naționale Los Glaciares (4,5 mii km²) și Perito Moreno (1,2 mii km²). Pădure pietrificată, declarată monument al naturii (1954), extinsă pe 35 km². 4. (numele complet: SANTA CRUZ DE LA SIERRA), oraș în partea central-estică a Boliviei, pe râul Piray, la 480 km SE de La Paz și 290 km NE de Sucre; centrul ad-tiv al departamentului Santa Cruz; 1,1 mil. loc. (2001). Aeroportul Viru-Viru. Nod rutier. Expl. de petrol, gaze naturale, min. de fier și de mangan. Rafinărie de petrol. Ind. petrochimică, de prelucr. a lemnului, textilă, pielăriei și alim. (ulei de soia, zahăr, rom, preparate din carne și lapte, alcool). Centru comercial și piață agricolă pentru cafea, cacao, tutun, orz, soia, trestie de zahăr, fructe, bovine. Universitate (1879). Fundat în 1561 de conchistadorul spaniol Nuño de Chávez pe locul azi al orașului San José de Chiquitos, a fost nevoit să se mute pe vatra actuală în 1595 din cauza atacului amerindienilor. În 1811 locuitorii S.C. și-au proclamat independența față de Spania.

SANTA CRUZ DE TENERIFE [sánta kruθ], oraș în Spania insulară, centrul ad-tiv al Comunității autonome Canare, situat pe țărmul de NE al ins. Tenerife; 188,4 mii loc. (2001). Aeroport. Port comercial. la Oc. Atlantic, prin care se exportă banane, fructe tropicale, tutun, roșii ș.a. și punct de escală pe rutele transatlantice. Rafinărie de petrol. Ind. de prelucr. a tutunului și alim. (conserve de legume și fructe, vin). Centru de ceramică. Pescuit. Stațiune balneoclimaterică. Turism. Muzeu de artă; Muzeu de antropologie. Teatru. Biserică din sec. 16-17; mănăstirea San Francisco (sec. 17-18), în stil baroc. Castelul San Cristobal (sec. 17-18). Fundat în 1494. Atacat de către englezi (în 1657 și 1797), la cel din urmă asalt aici și-a pierdut brațul drept căpitanul (viitorul amiral) englez Horatio Nelson, în încercarea (nereușită) de a cuceri orașul.

SANTA FÉ DE BOGOTÁ v. Bogotá.

SANTA MARIA DE GAETE v. Osorno.

SANTIAGO (SANTIAGO DE CHILE) [tʃíle], cap. Rep. Chile, situată în partea centrală a țării, pe râul Mapocho, la 95 km de țărmul Oc. Pacific, dominată de dealurile Santa Lucía și San Cristóbal, în apropiere de m-ții Anzi; 4,6 mil. loc. (2002). Aeroporturile Pudahuel și Los Cerrillos. Nod feroviar și rutier. Metrou. Cel mai mare centru politic, economic, comercial, financiar-bancar, științific, de învățământ și turistic al țării. Expl. de min. de cupru. Ind. metalurgiei feroase și neferoase, chimică, constr. de mașini și de material feroviar, de prelucr. a lemnului (mobilă), textilă, pielăriei și încălțămintei, sticlăriei, hârtiei, poligrafică și alim. Are șapte universități (cea mai veche din 1738), nouă muzee (de istorie, de artă precolumbiană, de arte fine ș.a.), două teatre, Academii de istorie, de științe, de medicină, de artă ș.a., orchestră simfonică, patru observatoare astronomice, Arhivă națională, Bibliotecă națională ș.a. Parcurile Santa Lucía și San Cristóbal. Grădină zoologică; Catedrala mitropolitană (1558, reconstruită în 1780 după un incendiu) situată în Plaza de Armas; biserică franciscană (sec. 16, reconstruită în sec. 19); Palacio de la Moneda (sec. 18); Casa Colorado (1769); Palatul Cusiño (sec. 19). Fundat la 12 febr. 1541 de conchistadorul spaniol Pedro de Valvidia, cu numele Santiago del Nuevo Estremadura, a fost declarată oficial cap. statului Chile la 12 febr. 1818. Distrusă în mare parte de cutremurele din 1617 și 1674.

SANTIAGO DE COMPOSTELA, oraș în NV Spaniei, centrul ad-tiv al Comunității autonome Galicia, situat în zona de confl. a râului Sar cu râul Sarela, la 51 km SSV de La Coruña; 90,1 mii loc. (2001). Nod feroviar. Ind. electronică, de prelucr. a cauciucului și a lemnului (mobilă), textilă, pielăriei și încălțămintei, hârtiei, tananților, cosmeticii (săpun) și alim. (lichioruri). Obiecte de artizanat din argint. Piață agricolă pentru animale. Universitate (1501). Muzeul Galiciei de etnografie și antropologie; Muzeu de artă contemporană (1994). Festival anual „Sf. Iacob” (25 iul.). Are 40 de biserici și mânăstiri, între care se remarcă mănăstirea San Francisco (1214), biserica Santa Maria la Real del Sar (sec. 12) și catedrala romanică Sf. Apostol Iacob (1075-1087, completată în 1211 și în sec. următoare cu adăugiri baroce), în care se află mormântul Sf. Apostol Iacob (descoperit în anul 813, deasupra căruia a fost construită catedrala din ordinul lui Alfonso II al Asturiei), devenit un renumit loc de pelerinaj creștin. În piața Obradoiro sunt mai multe clădiri baroce construite în anii 1730-1750; Spitalul regal (azi hotel) construit în anii 1501-1511 de Enrique de Egas. Orașul, construit în jurul mormântului Sf. Apostol Iacob, a fost distrus în 997 în urma unui atac al musulmanilor din Pen. Iberică, dar a fost refăcut, treptat, de-a lungul Ev. med. Partea veche a orașului și drumul către oraș (mărginit de c. 1.800 de clădiri civile și religioase) au fost incluse (în 1985 și 1993) în Patrimoniul cultural universal.

SANTIAGO DE CUBA, oraș în extrenitatea SE a Cubei, situat pe țărmul golfului omonim al M. Caraibilor, la poalele Sierrei Maestra, la 80 km v de Guantanamo și 765 km SE de Havana; centrul ad-tiv al provinciei omonime; 441,5 mii loc. (2002), al doilea oraș ca mărime al țării. Port comercial prin care se exportă min. de cupru, de fier și de mangan, zahăr, rom, tutun, fructe ș.a. Centru minier (cupru, fier, mangan) și agricol. Rafinărie de petrol. Șantier naval. Ind. metalurgică, chimică, textilă, a mat. de constr. (ciment), de prelucr. a tutunului și alim. (zahăr, rom). Stațiune balneară. Universitatea Oriente (1947). Catedrală în stil colonial (1522). Biserica San Francisco (sec. 16) și fortăreața Castillo del Morro, declarată (în 1997) în Patrimoniul cultural universal. Fundat în 1514 de Diego Velásquez de Cuéllar (primul guvernator al Cubei) pe un alt loc, situat la câțiva km de vatra actuală, care datează din 1522. Capitala Cubei până în 1589.

SANTIAGO DE GUAYAQUIL v. Guayaquil.

SANTIAGO DE LOS CABALLEROS, oraș în N Rep. Dominicane, situat pe Rio Yaque del Norte, la 56 km S de Puerto Plata; centrul ad-tiv al provinciei Santiago; 365,4 mii loc. (2002). Piață agricolă pentru tutun, cafea, cacao, fructe tropicale, trestie de zahăr ș.a. Ind. prelucr. a lemnului (mobilă) și tutunului (țigarete), pielăriei, farmaceutică, jucăriilor (păpuși) și alim. (rom, produse lactate). Universitate catolică (1962), Universitate politehnică (1974). Parcul Duarte. Catedrala Santiago el Mayor. Fundat, probabil, de Cristofor Columb în 1494 sau de fratele acestuia, Bartolomeu Columb, în 1495, fiind printre primele așezări din America. În 1504, 30 de cavaleri (caballeros) din Ordinul Sf. Iacob (Santiago) s-au stabilit la Santiago, denumind așezarea S. de la C. Orașul a fost ruinat de cutremurele din 1562 și 1842 și mistuit de incendiul din 1863, fiind refăcut de fiecare dată.

SANTIAGO DE VEGA v. Spanish Town.

SANTO DOMINGO DE LOS COLORADOS, oraș în NV Ecuadorului, la poalele de V ale C*********i Andine, la V de Quito; 200,4 mii loc. (2001).

SAN TOMÉ DE GUYANA v. Ciudad Guyana.

SĂLAȘU DE SUS, com. în jud. Hunedoara, situată în S depr. Hațeg, la poalele N ale m-ților Retezat, pe Râu Alb; 2.639 loc. (2005). Haltă de c. f. (în satul Ohaba de sub Piatră). În satul S. de S., atestat documentar în 1453, se află biserica Sfinții Atanasie și Chiril (sec. 15-16, cu unele transformări din sec. 19), și ruinele unei curți fortificate din sec. 15-17, reșed. unor cneji români locali. Bisericile Înălțarea Domnului (sec. 18, cu picturi din 1786) și Pogorârea Duhului Sfânt (sec. 15), în satele Nucșoara și Paroș. Rezervații: vf. Poieni, fânețele cu narcise de la Nucșoara.

SĂLIȘTEA DE SUS, oraș în jud. Maramureș, situat în SE depr. Maramureș, la poalele NE ale m-ților Țibleș, pe cursul superior al râului Iza; 5.185 loc. (2005). Centru de pielărie, cojocărie, de arhitectură și de port popular. În satul S. de S., atestat documentar în 1365, se află două biserici de lemn cu același hram – Sf. Nicolae, una numită biserica Nistoreștilor sau Biserica din Deal (1650, incendiată de tătari în 1717 și refăcută ulterior) și alta biserica Buruienilor sau Biserica din Vale (1722, cu picturi originare). Popas turistic.

SIRE, JE N’AVAIS PAS BESOIN DE CETTE HYPOTHÈSE (fr.) sire, n-aveam nevoie de această ipoteză – Răspunsul lui Laplace la întrebarea lui Napoleon de ce n-a amintit de Dumnezeu în lucrarea sa „Mécanique céleste”.

SOFRONIE DE LA CIOARA (sec. 18, n. Cioara, azi Săliștea, jud. Alba), militant pentru ortodoxie în Transivania. Preot în satul natal. Rămas văduv, s-a călugărit, probabil la mănăstirea Cozia (Țara Românească), după care s-a reîntors la Cioara, unde a întemeiat un schit în hotarul satului, în care învățau copiii din satele învecinate. Între anii 1759 și 1761 îl aflăm în fruntea unei mișcări populare de apărare a credinței ortodoxe, care s-a extins în tot Ardealul, până în Maramureș. La 14-18 febr. 1761 a convocat un mare „sinod” de preoți și mireni la Alba Iulia, în cadrul căruia s-au formulat mai multe revendicări cu caracter religios, social și național, înaintând un memoriu în acest sens Curții imperiale din Viena. După o întâlnire cu generalul Nikolaus Adolf de Buccow, trimisul împărătesei Maria Tereza și comandant al forțelor militare din Transilvania, s-a refugiat în Țara Românească, unde a ajuns egumen la schitul Robaia (dependent de mănăstirea Argeș). În 1955 Sinodul Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat (prăznuit la 21 oct.).

SOUVENT TROP D’ABONDANCE APPAUVRIT LA MATIÈRE (fr.) adeseori prea multă bogăție (de cuvinte) sărăcește substanța (operei literare) – Boileau, „Art poétique”, III.

TERESA D’ÁVILA DE JESUS [terésa davíla de hesús] (pe numele laic Teresa Sánchez de Cepeda y Ahumada) (1515-1582), călugăriță, prozatoare spaniolă. Reformatoare a Odinului carmelitelor. A întemeiat aproape douăzeci de mănăstiri în Spania. Alături de Ioan al Crucii, marchează momentul cel mai semnificativ al misticii spaniole. Prima femeie care a dobândit, în 1970, statutul de Doctor al Bisericii. Proză cu caracter autobiografic și ascetic („Calea perfecțiunii”, „Castelul lăuntric” sau „Sălașele” – capodopera sa, „Cartea întemeierilor”), într-un limbaj de mare simplitate și naturalețe. Canonizată (1622).

TOUT FLATTEUR VIT AU DEPENS DE CELUI QUI L’ÉCOUTE (fr.) lingușitorul trăiește pe seama celui care-l ascultă – La Fontaine, „Le corbeau et le renard”. Înfumurații se lasă flatați fără să bage de seamă că laudele ce li se adresează sunt interesate.

VIOLON D’INGRES (fr.) vioara lui Ingres – Pictorul Ingres avea ambiția de a fi socotit, fără să fie, un mare violonist. Violon d’Ingres, pasiune puternică pentru o îndeletnicire străină vocației.