DECÉNȚĂ s. f. Respect al bunelor moravuri, bună-cuviință; pudoare. – Din fr. décence, lat. decens.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DECÉNȚĂ f. 1) Atitudine de respectare a regulilor de bună purtare, a conveniențelor și a moralei; bună-cuviință. 2) Comportare care vădește o asemenea atitudine. [G.-D. decenței] /<fr. décence, lat. decentia
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DECÉNȚĂ s.f. Bună-cuviință; pudoare. [Cf. fr. décence, lat. decentia].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DECÉNȚĂ s. f. respect pentru bunele moravuri; bună-cuviință; pudoare. (< fr. décence, lat. decentia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
DECÉNȚĂ s. 1. v. politețe. 2. v. bună-cuviință.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Decență ≠ indecență
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
decénță s. f., g.-d. art. decénței
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
decénță f., pl. e (lat. decentia). Onestitate exterioară, cuviință.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink