Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
DECOLTÁT, -Ă, decoltați, -te, adj. 1. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Cu decolteu (mare); (despre persoane) care poartă rochii, haine etc. cu decolteu. 2. (Fam.) Indecent, necuviincios. – Din fr. décolleté.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DECOLTÁT, -Ă adj. 1. (Despre haine) Care lasă descoperită o parte a pieptului, a umerilor (uneori și a spatelui); cu decolteu. ♦ (Despre femei) Care poartă haine, rochii decoltate. 2. (Fig.) Indecent, necuviincios. [Cf. fr. décolleté].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DECOLTÁT, -Ă adj. 1. (despre rochii, haine) cu decolteu (mare). ◊ (despre femei) care poartă asemenea haine. 2. (fam.) indecent, necuviincios, impudic. (< fr. décolleté)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
DECOLTÁT adj. v. deșănțat, imoral, impudic, indecent, necuviincios, nerușinat, obscen, p*********c, scabros, scârbos, trivial, vulgar.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
decoltát adj. m., pl. decoltáți; f. sg. decoltátă, pl. decoltáte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
decoltát, -ă adj. (fr. décolleté). Cu gîtu și umeriĭ neacoperițĭ de rochie: damă decoltată. Care nu acopere gîtu și umeriĭ: rochie decoltată. Fig. Liber în expresiunĭ, imoral: nuvelă decoltată. Adv. În mod decoltat.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
DECOLTÁ, decoltez, vb. I. Tranz. A răscroi mult un obiect de îmbrăcăminte (feminină) în jurul gâtului, adâncind uneori tăietura în față, în spate sau peste umeri. – Din fr. décolleter.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A DECOLTÁ ~éz tranz. (haine) A prevedea cu decolteu. /<fr. décolleter
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DECOLTÁT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre obiecte de îmbrăcăminte) Care are decolteu (mare). 2) (despre persoane) Care este îmbrăcat în haine cu decolteu (mare). 3) fig. Care este lipsit de decență; nerușinat; impudic; indecent. Glumă ~tă. /v. a decolta
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DECOLTÁ vb. I. tr. A croi (o rochie, o haină etc.) în așa fel ca o parte a pieptului, a umerilor (uneori și a spatelui) să rămână descoperită; a răscroi mult în jurul gâtului o rochie, o haină etc. [< fr. décolleter].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DECOLTÁ vb. tr. a croi (o rochie, o haină etc.) în așa fel ca o parte a pieptului, a umerilor și a spatelui să rămână descoperite. (< fr. décolleter)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
decoltá (decoltéz, decoltát), vb. – A răscroi mult un obiect de îmbrăcăminte. Fr. décolleter. – Der. (din fr.) decolteu, s. n.; decoltat, adj. (răscroit; îndrăzneț).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
decoltá (a răscroi) vb., ind. prez. 1 sg. decoltéz, 3 sg. și pl. decolteáză
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
decoltéz v. tr. (fr. décolleter, d. col, cou, laț, collum, gît). Las neacoperit gîtu și umeriĭ: a decolta o damă. Scot guleru și părțile care acoperă umeriĭ: a decolta o rochie.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink