Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
defáimă (-me), s. f. – Ponegrire, calomniere. Lat. *diffamia (Pușcariu 495; Rosetti, I, 165), format ca infamia. Este cuvînt înv. și rar. În general, cercetătorii preferă să plece de la vb. *diffamāre, prin intermediul unei var. pop. *diffamiāre (Lambrior 372; Candrea-Dens., 477; Tiktin; Candrea). – Der. defăima, vb. (a ponegri, a calomnia, a discredita), apare din sec. XVII; defăimător, adj. (care defăimează). Cf. faimă.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
DEFĂIMÁ, defăimez, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ (Rar) A se face de râs, a se compromite. 2. (Înv.) A disprețui, a subaprecia; a umili, a înjosi. [Prez. ind. și.: defáim] – Din lat. *diffamiare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DEFĂIMÁ vb. v. calomnia.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
DEFĂIMÁ vb. v. desconsidera, disprețui, nesocoti.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A defăima ≠ a cinsti, a elogia, a lăuda, a glorifica, a preamări, a venera
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink