Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
DEFÉCT, -Ä‚, defecÈ›i, -te, s. n., adj. 1. S. n. Lipsă, scădere, imperfecÈ›iune materială, fizică sau morală; cusur, meteahnă, neajuns, beteÈ™ug, hibă. ♦ Deranjament, stricăciune care împiedică funcÈ›ionarea unei maÈ™ini, a unui aparat. ♦ Ceea ce nu este conform anumitor reguli stabilite într-un anumit domeniu. ♦ Dezavantaj, inconvenient. 2. Adj. Care s-a defectat, s-a stricat; care are un defect (1). – Din lat. defectus, germ. Defekt.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DEFÉCT s.n. Cusur, imperfecÈ›iune, lipsă; beteÈ™ug, meteahnă. ♦ Deranjament care împiedică funcÈ›ionarea unei maÈ™ini, a unui aparat etc. [< lat. defectus].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DEFÉCT, -Ă adj. Care nu mai este în stare de funcționare; stricat. [< lat. defectus].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DEFÉCT, -Ä‚ I. adj. care s-a defectat, s-a stricat. II. s.n. 1. imperfecÈ›iune, lipsă, cusur. ♦ deranjament, dereglare care împiedică funcÈ›ionarea unei maÈ™ini, a unui aparat, mecanism etc. ♦ dezavantaj, inconvenient. 2. (fiz.) defect de masă = diferenÈ›a dintre suma particulelor constitutive ale unui atom È™i masa reală a acestuia. (< lat. defectus, germ. Defekt)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
DEFÉCT s., adj. 1. s. cusur, deficiență, imperfecțiune, insuficiență, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu, (livr.) carență, racilă, tară, (pop. și fam.) beteșug, (reg. și fam.) hibă, (reg.) madea, teahnă, (Olt., Munt. și Mold.) ponos, (înv.) greșeală, lichea, nedesăvirșire, răutate. (Are nenumărate ~.) 2. s. v. anomalie. 3. s. v. patimă. 4. s. v. defecțiune. 5. adj. defectat, deranjat, dereglat, stricat, (rar) detracat, smintit. (Un mecanism, un ceas ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Defect ≠ calitate, virtute, merit, perfecțiune
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
deféct (defécte), s. n. – Cusur, imperfecÈ›iune. Lat. defectus (sec. XIX). – Der. defectuos, adj., din fr. défectueux; defectuozitate, s. f.; defectibil, adj., din fr. défectible; defectiv, adj., din fr. défectif.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
deféct adj. m., pl. defécți; f. sg. deféctă, pl. defécte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
deféct s. n., pl. defécte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
deféct n., pl. e (lat. defectus, lipsă [d. de-ficere, a lipsi], cu înțelesu după fr. défaut. V. perfect). Imperfecțiune, cusur, lipsă fizică, intelectuală saŭ morală: defect de memorie. Ceĭa ce nu e conform regulelor arteĭ: defectele uneĭ opere, unuĭ tabloŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
DEFÉCT1 ~tă (~ți, ~te) Care prezintă imperfecțiuni; cu neajunsuri. /<lat. defectus, germ. Defekt
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DEFÉCT2 ~e n. 1) Lipsă a unei însușiri fizice sau morale; neajuns; cusur; deficiență; meteahnă. 2) Deranjament care nu permite unui sistem tehnic să funcționeze normal; defecțiune. 3) Lipsă de integritate anatomică sau funcțională a unui organ; deficiență. /<lat. defectus, germ. Defect
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)