Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: defect (adjectiv) , defecta (verb tranzitiv)   
DEFECTÁ, defectez, vb. I. Refl. (Despre mecanisme, aparate, mașini etc.) A avea un defect (1) sau o defecțiune, a nu mai funcționa; a se strica. ♦ Tranz. A produce un defect (1) la o mașină, la un aparat, la un mecanism etc. – Din defect.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DEFECTÁ vb. I. tr., refl. (Despre un mecanism, un motor etc.) A produce sau a avea un defect, a (se) strica. [< defect].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DEFECTÁ vb. I. refl. (despre mașini, aparate, mecanisme etc.) a avea un defect, a (se) strica. II. tr. a produce un defect (la o mașină etc.). III. intr. (rar) a trăda. (< defect)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
DEFECTÁ vb. a (se) deranja, a (se) deregla, a (se) strica, (rar) a (se) detraca. (Sistemul tehnic s-a ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
defectá vb., ind. prez. 1 sg. defectéz, 3 sg. și pl. defecteáză
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DEFÉCT, -Ă, defecți, -te, s. n., adj. 1. S. n. Lipsă, scădere, imperfecțiune materială, fizică sau morală; cusur, meteahnă, neajuns, beteșug, hibă. ♦ Deranjament, stricăciune care împiedică funcționarea unei mașini, a unui aparat. ♦ Ceea ce nu este conform anumitor reguli stabilite într-un anumit domeniu. ♦ Dezavantaj, inconvenient. 2. Adj. Care s-a defectat, s-a stricat; care are un defect (1). – Din lat. defectus, germ. Defekt.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A DEFECTÁ ~éz tranz. (sisteme tehnice) A face să se defecteze; a strica; a deteriora; a deregla; a avaria. /Din defect
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE DEFECTÁ pers. 3 se ~eáză intranz. (despre sisteme tehnice) A căpăta un defect; a ieși din funcțiune; a nu funcționa normal; a se deteriora; a se strica; a se deregla; a se avaria; a degrada. /Din defect
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DEFÉCT1 ~tă (~ți, ~te) Care prezintă imperfecțiuni; cu neajunsuri. /<lat. defectus, germ. Defekt
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DEFÉCT2 ~e n. 1) Lipsă a unei însușiri fizice sau morale; neajuns; cusur; deficiență; meteahnă. 2) Deranjament care nu permite unui sistem tehnic să funcționeze normal; defecțiune. 3) Lipsă de integritate anatomică sau funcțională a unui organ; deficiență. /<lat. defectus, germ. Defect
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DEFÉCT s.n. Cusur, imperfecțiune, lipsă; beteșug, meteahnă. ♦ Deranjament care împiedică funcționarea unei mașini, a unui aparat etc. [< lat. defectus].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DEFÉCT, -Ă adj. Care nu mai este în stare de funcționare; stricat. [< lat. defectus].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DEFÉCT, -Ă I. adj. care s-a defectat, s-a stricat. II. s.n. 1. imperfecțiune, lipsă, cusur. ♦ deranjament, dereglare care împiedică funcționarea unei mașini, a unui aparat, mecanism etc. ♦ dezavantaj, inconvenient. 2. (fiz.) defect de masă = diferența dintre suma particulelor constitutive ale unui atom și masa reală a acestuia. (< lat. defectus, germ. Defekt)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
DEFÉCT s., adj. 1. s. cusur, deficiență, imperfecțiune, insuficiență, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu, (livr.) carență, racilă, tară, (pop. și fam.) beteșug, (reg. și fam.) hibă, (reg.) madea, teahnă, (Olt., Munt. și Mold.) ponos, (înv.) greșeală, lichea, nedesăvirșire, răutate. (Are nenumărate ~.) 2. s. v. anomalie. 3. s. v. patimă. 4. s. v. defecțiune. 5. adj. defectat, deranjat, dereglat, stricat, (rar) detracat, smintit. (Un mecanism, un ceas ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A defecta ≠ a repara
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
Defect ≠ calitate, virtute, merit, perfecțiune
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
deféct (defécte), s. n. – Cusur, imperfecțiune. Lat. defectus (sec. XIX). – Der. defectuos, adj., din fr. défectueux; defectuozitate, s. f.; defectibil, adj., din fr. défectible; defectiv, adj., din fr. défectif.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
deféct adj. m., pl. defécți; f. sg. deféctă, pl. defécte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
deféct s. n., pl. defécte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
deféct n., pl. e (lat. defectus, lipsă [d. de-ficere, a lipsi], cu înțelesu după fr. défaut. V. perfect). Imperfecțiune, cusur, lipsă fizică, intelectuală saŭ morală: defect de memorie. Ceĭa ce nu e conform regulelor arteĭ: defectele uneĭ opere, unuĭ tabloŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX.RO
Sursa: www.dexonline.ro - Informații despre licență - Dex Online - Dicționar explicativ al limbii române