DEMARCÁȚIE, demarcații, s. f. Delimitare, despărțire, separare. ♦ Operație prin care se stabilește frontiera dintre două state sau linia despărțitoare dintre două suprafețe de teren. ◊ Linie de demarcație = linie care desparte două țări sau două suprafețe de teren. [Var.: demarcațiúne s. f.] – Din fr. démarcation.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DEMARCÁȚIE s.f. Despărțire, separare, delimitare; demarcare. ◊ Linie de demarcație = linie care desparte două teritorii sau (fig.) două noțiuni. [Gen. -iei, var. demarcațiune s.f. / cf. fr. démarcation, it. demarcazione].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DEMARCÁȚIE s. f. delimitare, despărțire, separare. ◊ operație prin care se stabilește frontiera dintre două state sau linia despărțitoare dintre două suprafețe de teren. ♦ linie de ~ = linie care desparte două teritorii sau (fig.) două noțiuni. (< fr. démarcation)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
DEMARCÁȚIE s. v. delimitare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
demarcáție s. f. (sil. -ți-e), art. demarcáția (sil. -ti-a), g.-d. art. demarcáției; pl. demarcáții, art. demarcáțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DEMARCÁȚIE ~i f. v. A DEMARCA. ◊ Linie de ~ linie care desparte două suprafețe de teren, două zone ale unui teritoriu etc. [Art. demarcația; G.-D. demarcației; Sil. -ți-e] /<fr. démarcation
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink