DEMÉNT, -Ă, demenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. Alienat mintal, nebun. 2. Adj. De om nebun; nebunesc. – Din fr. dément, lat. demens, -ntis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DEMÉNT, -Ă adj. 1. (adesea s.) Alienat mintal, nebun. 2. De om nebun; nebunesc. [< fr. dément, it. demente, lat. demens].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DEMÉNT, -Ă I. adj., s. m. f. alienat mintal. II. adj. de om nebun; demențial. (< fr. dément, lat. demens)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
DEMÉNT adj., s. 1. adj., s. v. nebun. 2. adj. v. nebunesc.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
demént adj. m., s. m., pl. deménți; f. sg. deméntă, pl. deménte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DEMÉNT ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre oameni) Care are tulburări psihice grave; ieșit din minți; nebun; alienat. /<fr. dément, lat. demens, ~ntis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink