Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
DEMÍTERE, demiteri, s. f. Acțiunea de a demite și rezultatul ei; destituire, concediere. – V. demite.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DEMÍTERE s.f. Acțiunea de a demite; destituire. [< demite].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DEMÍTERE s. v. destituire.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
demítere s. f., g.-d. art. demíterii; pl. demíteri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. – Din fr. démettre, lat. demittere.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A DEMÍTE demít tranz. (persoane) A forța să-și dea demisia. /<fr. démettre, lat. demittere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DEMÍTE vb. III. tr. A forța (pe cineva) să-și dea demisia; a destitui. [P.i. demít. / < lat. demittere, cf. fr. démettre].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DEMÍTE vb. tr. a destitui. (< lat. demittere, fr. démettre)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
DEMÍTE vb. v. destitui.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
demíte vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. demít, 1 pl. demítem; conj. prez. 3 sg. și pl. demítă; ger. demițând; part. demís
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink