DEMN, -Ă, demni, -e, adj. 1. Vrednic (de...). ♦ Capabil, destoinic. 2. (Despre oameni sau purtarea lor) Care impune respect; respectabil; rezervat, sobru. Formație savantă din lat. dignus (modificat după lemn < lignum, semn < signum, etc.).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DEMN, -Ă adj. 1. Vrednic (de...). ♦ Capabil, destoinic. 2. Corect, respectabil; rezervat, grav. [< lat. dignus].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DEMN, -Ă adj. 1. vrednic de... ◊ capabil, destoinic. 2. care impune respect; corect, rezervat, grav. (< lat. dignus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
DEMN adj. 1. vrednic. (~ de luat în seamă.) 2. respectabil. (Un om ~; o purtare ~.) 3. mândru. (O ținută ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Demn ≠ nedemn
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
demn (démnă), adj. – 1. Vrednic, capabil de. – 2. Care impune respect. Lat. dignum (sec. XIX), adaptat rom. pe baza paralelismului signum › semn, lignum › lemn. – Der. (din lat. sau fr.) demnitar, s. m.; demnitate, s. f.; nedemn, adj. Formele dignitar, dignitate sînt înv. – V. îndemna.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
demn adj. m., pl. demni; f. sg. démnă, pl. démne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DEMN ~ă (~i, ~e) 1) Care merită (ceva); vrednic (de ceva); destoinic. O persoană ~ă de admirație. 2) Care corespunde, după anumite criterii, cu ceva sau cuiva; pe măsura cuiva sau a ceva. O operă ~ă de un mare compozitor. 3) (despre oameni și despre manifestările lor) Care impune respect. /<lat. dignus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink