Dex denegare

DENEGÁRE, denegări, s. f. Acțiunea de a denega și rezultatul ei. ♦ Denegare de dreptate = refuzul nejustificat al unui organ de jurisdicție de a soluționa o pricină cu care a fost sesizat; denegație, tăgăduială. – V. denega.

DENEGÁRE s.f. Acțiunea de a denega și rezultatul ei; denegație, tăgăduială. ◊ (Jur.) Denegare de dreptate = refuzul nejustificat al unei instanțe judecătorești de a soluționa o pricină cu care a fost sesizată. [< denega].

DENEGÁRE s. f. acțiunea de a denega. ♦ (jur.) ~ de dreptate = refuzul nejustificat al unei instanțe judecătorești de a soluționa o pricină cu care a fost sesizată. (< denega)

denegáre s. f. → negare

DENEGÁ, denég, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. A nega, a tăgădui. 2. A refuza. – Din lat., it. denegare. Cf. fr. dénier.

A DENEGÁ denég tranz. înv. 1) (fapte, fenomene, afirmații) A declara ca neadevărat; a tăgădui; a nega; a contesta; a dezminți. 2) (drepturi ale unei persoane) A pune la îndoială. /<lat., it. denegare, fr. dénier

DENEGÁRE ~ări f. v. A DENEGA. ◊ ~ de dreptate refuz fără temei legal al unui organ jurisdicțional de a soluționa o pricină încredințată lui spre rezolvare. /v. a denega

DENEGÁ vb. I. tr. A nega, a tăgădui (cu tărie). [P.i. denég. / < lat., it. denegare].

DENEGÁ vb. tr. a nega, a tăgădui; a refuza. (< lat., it. denegare)

DENEGÁ vb. v. nega, refuza, respinge, tăgădui.

denegá vb., ind. prez. 1 sg. denég, 3 sg. și pl. deneágă