DENOTATÍV, -Ă, denotativi, -e, adj. (Despre sensul cuvintelor) Corespunzător denotației; precis; comun, obișnuit. ♦ (Despre stil) Neutru, obiectiv, lipsit de conotații. – Din fr. dénotatif.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DENOTATÍV, -Ă adj. Sens denotativ = sensul obișnuit al unui cuvânt. ♦ (Despre limbaj) Direct, obișnuit, precis, banal. [< fr. dénotatif].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DENOTATÍV, -Ă adj. (despre sensul cuvintelor) corespunzător denotației; obișnuit, precis. ◊ (despre stil) neutru, obiectiv, lipsit de conotații. (< fr. dénotatif)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
denotatív adj. m., pl. denotatívi; f. sg. denotatívă, pl. denotatíve
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DENOTATÍV ~ă (~i, ~e) Care este lipsit de conotații; obișnuit; obiectiv. Stil ~. /<fr. dénotatif
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink