DEPOZÍȚIE, depoziții, s. f. Declarație a unui martor în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală cu privire la fapte ce-i sunt cunoscute prin propriile-i simțuri (văz, auz) și de natură să aducă lămuriri în pricina respectivă; mărturie. [Var.: depozițiúne s. f.] – Din fr. déposition, lat. depositio, -onis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DEPOZÍȚIE s.f. Declarație, mărturie în justiție (făcută mai ales în calitate de martor). [Gen. -iei, var. depozițiune s.f. / cf. fr. déposition, lat. depositio].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DEPOZÍȚIE s. f. (jur.) declarație făcută în calitate de martor; mărturie. (< fr. déposition, lat. depositio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
DEPOZÍȚIE s. (JUR.) declarație, mărturie, mărturisire, (rar) confesiune, (înv.) mărturisanie, tacrir. (~ unui martor în instanță.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
depozíție s. f. → poziție
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DEPOZÍȚIE ~i f. Declarație făcută de un martor în fața organelor de anchetă sau a instanței judecătorești, conținând fapte cunoscute de el, care pot contribui la lămurirea cauzei; mărturie. [Art. depoziția; G.-D. depoziției; Sil. -ți-e] /<fr. déposition, lat. depositio, ~onis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink