Dex desemnare

DESEMNÁRE, desemnări, s. f. Faptul de a desemna. – V. desemna.

DESEMNÁRE s.f. Faptul de a desemna. [< desemna].

DESEMNÁRE s. 1. v. constituire. 2. v. indicare.

desemnáre (indicare a unei persoane) s. f., g.-d. art. desemnării, pl. desemnări

DESEMNÁ¹, desemnez, vb. I. Tranz. A indica, a numi o persoană considerând-o cea mai potrivită pentru desfășurarea unei activități, pentru ocuparea unei demnități sau a unei funcții. ♦ (Rar) A indica unei persoane un anumit lucru. ♦ A numi într-o funcție. – Din fr. désigner, lat. designare (după semn).

DESEMNÁ² vb. I. v. desena.

A DESEMNÁ ~éz tranz. 1) (persoane) A numi în vederea exercitării unei activități ori a ocupării unei funcții sau demnități. 2) (lucruri, scopuri etc.) A indica printr-un gest sau printr-un semn. /<fr. designer, lat. designare

DESEMNÁ vb. I. tr. A indica, a numi pe cineva pentru o demnitate, o funcție etc., a designa. [< desemn + -a, cf. fr. désigner, lat. designare].

DESEMNÁ vb. tr. a indica, a numi pe cineva pentru o demnitate, o funcție etc.; a designa. (după fr. désigner, lat. designare)

DESEMNÁ vb. 1. a face, a numi, a pune, (înv. și pop.) a orândui, (înv.) a provivasi, a rândui. (Îl ~ ministru al său.) 2. v. alege. 3. v. constitui. 4. v. indica.

A desemna ≠ a destitui, a revoca

desemná (-néz, -át), vb. – A indica, a semnala. Fr. désigner, adaptat conform paralelismului signe-semn.

desemná (a indica, a numi o persoană) vb., ind. prez. 1 sg. desemnéz, 3 sg. și pl. desemneáză