Dex desface

DESFÁCE, desfác, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) descompune în părțile componente. ♦ Tranz. A face ca ceva efectuat să revină la starea anterioară. ♦ Tranz. A anula o învoială, un contract etc. 2. Tranz. și refl. A (se) desprinde din locul sau din legătura în care este prins, fixat. 3. Refl. și tranz. A (se) despărți, a (se) separa de cineva sau de ceva. 4. Tranz. A deschide un obiect, dezlegându-l, tăindu-l, ridicându-i capacul etc. ♦ A desfășura, deschizând, întinzând, răsfirând; a despături. ◊ Expr. A desface patul = a pregăti patul pentru dormit. ♦ Refl. (Despre flori) A-și deschide petalele. 5. Tranz. A vinde produse; a lichida prin vânzare. 6. Intranz. (În superstiții; construit cu dativul persoanei) A înlătura vraja sau farmecul care apasă asupra cuiva. – Din lat. dis-facere.

DESFÁCE vb. 1. a despături, a dezdoi, (înv.) a răspica. (A ~ șervetul sau o foaie împăturită.) 2. v. desfășura. 3. v. deschide. 4. v. dezlega. 5. v. despleti. 6. a degaja, a elibera, a libera, a scoate, (înv. și pop.) a s*****i. (A ~ pe cineva din strânsoare.) 7. v. desprinde. 8. v. dezlipi. 9. v. scoate. 10. v. descompune. 11. a desfășura, a întinde, a răsfira. (Pasărea își ~ aripile.) 12. a căsca, a deschide. (~ gura.) 13. a crăpa, a se deschide, a se despica, a plesni. (Se ~ mugurii, bobocii.) 14. v. vinde. 15. v. rupe. 16. v. rezilia.

desfáce (desfác, desfăcút), vb. – 1. A dezlega. – 2. A descompune. – 3. A suprima, a elimina. – 4. A da drumul, a s*****i. – 5. A dezghioca, a desfăca. – 6. A vinde, a lichida. – 7. (Refl.) A se deschide, a se crăpa, a se fărîma. – Mr. disfac, disfeațire. Lat. dĭsfacĕre (Candrea-Dens., 538; Candrea); sau, mai probabil, de la facere, cu pref. des-; cf. it. disfare (calabr. disfaciri), prov. defar, fr. défaire, sp. deshacer, port. desfazer. – Der. desfăcut, s. n. (farmec sau descîntec care are drept scop anihilarea influenței nefaste a altui descîntec potrivnic); desfăcătură, s. f. (verigă, farmec).

desfáce vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfác, 1 pl. desfácem, 2 pl. desfáceți; imper. 2 sg. desfă, neg. nu desfáce; part. desfăcút

A DESFÁCE desfác 1. tranz. 1) A face să se desfacă. 2) (contracte, tranzacții) A declara nul, fără efect. 3) (obiecte închise) A face să aibă o deschizătură, înlăturând piesa corespunzătoare. ~ un plic. ~ un pachet. 4) (obiecte strânse, împăturite) A desfășura întinzând; a despături. 5) (mărfuri) A transmite în proprietate unui achizitor în schimbul unei sume de bani; a vinde. 2. intranz. (în superstiții) A înlătura prin descântece efectul vrăjilor. /<lat. disfacere

A SE DESFÁCE pers. 3 se desfáce intranz. 1) A se separa în elementele constitutive; a se descompune; a se dezagrega; a se disocia; a se dezasambla. 2) A se desprinde din locul sau din legătura în care a fost prins. Nodul s-a desfăcut. 3) (despre flori, boboci) A-și răsfira petalele; a se deschide; a se desfoia. /<lat. disfacere

DESFĂCÁ vb. v. desciocăla.

A (se) desface ≠ a (se) face, a (se) strânge

desfăcá (-ác, -át), vb. – A dezghioca. – Var. deșfăca. Mr. disvucare. Origine incertă, probabil expresivă. Nu pare posibil să se separe acest cuvînt de contrariul lui înșfăca, de la care poate deriva, ca deschide de la închide sau descălța de la încălța. Totuși, Candrea-Dens., 568 și Candrea propun lat. *disfabicāre; iar Pascu, Beiträge, 16, pleacă de la mr., ceea ce nu explică și care nu este sigur că este același cuvînt. Pentru Scriban, este vorba de o var. de la dehoca. Densusianu, Rom., XXXI, 76, se gîndea la o încrucișare a lui desface cu desghioca.

desfăcá vb., ind. prez. 1 sg. desfác, 2 sg. desfáci, 3 sg. desfácă