Dex destindere

DESTÍNDERE, destinderi, s. f. 1. Faptul de a se destinde; slăbire, încetare a unei încordări; relaxare; fig. încetare a unei tensiuni nervoase, a unei stări de surescitare, de încordare; liniștire. 2. Creștere a volumului unui gaz; expansiune, detentă. – V. destinde.

DESTÍNDERE s.f. 1. Faptul de a (se) destinde; relaxare. 2. Creștere a volumului unui gaz; expansiune, detentă. 3. (Fig.) Încetare a unei tensiuni nervoase; liniștire. ♦ (Polit.) Slăbire a încordării relațiilor dintre state sau a relațiilor internaționale. [< destinde].

DESTÍNDERE s. f. 1. faptul de a se destinde; relaxare. ◊ (fig.) încetare a unei tensiuni nervoase, de surescitare; liniștire. 2. slăbire a încordării relațiilor dintre state sau a relațiilor internaționale. 3. (fiz.) expansiune. (< destinde)

DESTÍNDERE s. 1. relaxare, slăbire. (~ unui arc.) 2. lărgire, slăbire, (pop.) s*******e. (~ legăturii care îl strângea.) 3. relaxare, respirare. 4. v. de-tentă. 5. (FON.) recursie, relaxare.

DESTÍNDERE s. v. astâmpăr, calm, liniște, odihnă, pace, repaus, recreare, tihnă.

Destindere ≠ încordare, tensiune

destíndere s. f., g.-d. art. destínderii; pl. destínderi

DESTÍNDE, destind, vb. VI. 1. Refl. A se desface din încordare; a se relaxa, a slăbi. ♦ Fig. (Despre nervi sau stări de surescitare) A se liniști, a se calma, a se descărca, a se deconecta. 2. Refl. (Despre ființe, corpul sau părți ale corpului lor) A se întinde, a se îndrepta (din închircire, din ghemuire). [Perf. s. destinsei, part. destins] – Des¹- + [în]tinde (după fr. détendre).

A DESTÍNDE destínd tranz. A face să se destindă. /des- + a [în]tinde

A SE DESTÍNDE mă destínd intranz. 1) A deveni mai puțin încordat; a se relaxa. 2) (despre nervi sau stări de spirit) A reveni la starea normală; a pierde tensiunea. 3) (despre persoane) A se întinde în toată lungimea în scopul relaxării. /des- + a [în]tinde

DESTÍNDERE ~i f. 1) v. A DESTINDE și A SE DESTINDE. 2) Slăbire și înlăturare treptată a tensiunii unor relații internaționale. [G.-D. destinderii] /v. a (se) destinde

DESTÍNDE vb. III. refl. 1. A-și slăbi încordarea, a se relaxa, a se slăbi. 2. (Despre ființe) A se întinde, a se îndrepta. ♦ A se odihni; a se distra. [P.i. destínd, perf.s. -insei, part. -ins. / după întinde, cf. fr. détendre].

DESTÍNDE vb. refl. 1. a-și slăbi încordarea; a se relaxa. 2. (despre ființe) a se întinde, a se îndrepta. ◊ (fig.) a se liniști, a se odihni; a se distra, a se recrea. (după fr. détendre)

DESTÍNDE, destind, vb. III. 1. Refl. A deveni mai puțin încordat; a se relaxa, a slăbi. ♦ Fig. (Despre nervi sau stări de spirit) A se liniști, a se descărca. 2. Refl. (Despre ființe, corpul lor sau părți ale corpului) A se întinde, a se îndrepta. ◊ Tranz. Și-a destins trupul și a plecat spre ieșire (G. M. ZAMFIRESCU). 3. Refl. (Neobișnuit, despre un ținut) A se întinde, a se desfășura. 4. Tranz. (Neobișnuit) A retrage. Întinse o mână... apoi o destinse repede (DELAVRANCEA). [Perf. s. destinsei, part. destins] – Din des¹- + [în]tinde.

DESTÍNDE vb. 1. a se relaxa, a slăbi. (Un arc care s-a ~.) 2. a lărgi, a slăbi, (pop.) a s*****i. (A ~ funia care lega animalul.) 3. a (se) îndrepta, a (se) întinde. (Și-a ~ corpul.)

DESTÍNDE vb. v. calma, domoli, liniști, potoli, recrea.

DEȘTÍNDE vb. v. coborî, descinde, scoborî.

A (se) destinde ≠ a (se) încorda

A destinde ≠ a încorda

destínde vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destínd, 1 pl. destíndem, 2 pl. destíndeți, perf. s. 1 sg. destinséi, 1 pl. destínserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. destíndă; part. destíns