DESTÓINIC, -Ă, destoinici, -ce, adj. (Despre oameni și acțiunile lor). 1. Vrednic, merituos. ♦ Isteț, îndemânatic. 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv) Capabil; p. ext. în măsură (să facă ceva); competent. – Cf. sl. dostoinŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DESTÓINIC adj. v. competent.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Destoinic ≠ nedestoinic
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
destóinic (destóinică), adj. – Capabil, vrednic. Sl. dostoinŭ (Cihac, II, 95; Miklosich, Lexicon, 173; Miklosich, Slaw. Elem., 21), cu schimbarea pref. do- în des-. – Der. destoinicie, s. f. (înv., demnitate, eminență; capacitate); nedestoinic, adj. (insuficient, inept); destoinici, vb. (a face vrednic, a da demnitate).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
destóinic adj. m.(sil. -stoi-), pl. destóinici; f. sg. destóinică, pl. destóinice
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DESTÓINIC ~că (~ci, ~ce) Care merită (ceva); vrednic (de ceva); demn. /<sl. dostoïniku
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink