Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: destrăbăla (verb) , destrăbălare (substantiv feminin)   
DESTRĂBĂLÁRE, destrăbălări, s. f. Faptul de a se destrăbăla, de a fi destrăbălat; desfrâu, dezmăț. – V. destrăbăla.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DESTRĂBĂLÁRE s. v. corupție.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
destrăbăláre s. f., g.-d. art. destrăbălării; pl. destrăbălări
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DESTRĂBĂLÁ, destrăbălez, vb. I. Refl. A duce o viață imorală, de desfrâu; a avea purtări dezmățate. – Probabil din destrăbălat.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A SE DESTRĂBĂLÁ mă ~éz intranz. A duce o viață de petreceri ușoare; a trăi în desfrâu; a se strica; a se d******a; a se deprava. /Din destrăbălat
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DESTRĂBĂLÁ vb. v. corupe.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
destrăbălá (destrăbăléz, destrăbălát), vb. – A corupe, a vicia, a p******i. Origine necunoscută. Prezența lui b intervocalic, ca și lipsa mărturiilor vechi, ne fac să credem că este vorba de un cuvînt modern, poate it. (s)traballare „a oscila”. Nu este posibilă der. din lat. *disterebellāre (Densusianu, GS, V, 358).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
destrăbălá vb., ind. prez. 1 sg. destrăbăléz, 3 sg. și pl. destrăbăleáză
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)