DEVIÁȚIE, deviații, s. f. Abatere de la direcția dată sau normală. ◊ (Med.) Deviație de sept = deformare a peretelui despărțitor al cavității nazale. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. déviation.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DEVIÁȚIE s.f. 1. Abatere, îndepărtare față de o direcție normală dată; deviere. 2. Unghi format de acul busolei cu meridianul magnetic sub influența maselor de metal situate la bord. [Gen. -iei, var. deviațiune s.f. / cf. fr. déviation, it. deviazione].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DEVIÁȚIE s. f. 1. abatere față de o direcție normală dată. ♦ ~ de sept = deformare a septului nazal. ◊ (biol.) transformare a unui organ într-altul, cu altă structură și altă funcție. ♦ ~ s*****ă = practicarea relațiilor e*****e între parteneri aparținând aceluiași s*x; homos*xualitate. 2. (fiz.) unghi format de raza emergentă dintr-un sistem cu cea incidentă; deflexiune. (2). 3. unghi format de acul busolei cu meridianul magnetic sub influența maselor de metal situate la bord. (< fr. déviation, lat. deviatio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
DEVIÁȚIE s. 1. v. deviere. 2. v. deflexiune.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
deviáție s. f. (sil. -vi-a-ți-e), art. deviáția (sil. -ți-a), g.-d. art. deviáției; pl. deviáții, art. deviáțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink